- Advertisement -

CATEGORY

Film & TV

Sezonul 4 din Westworld are teaser nou și dată de lansare

După mai mult de doi ani de la finalul ultimului sezon, a venit timpul să te pregătești pentru reîntâlnirea cu roboții tăi preferați. HBO tocmai a publicat un teaser pentru sezonul 4 din Westworld.

Avem trailer pentru Avatar: The Way of Water!

În sfârșit avem dovada clară că anul acesta vedem un nou film Avatar. Trailerul a fost lansat inițial în cinematografe înainte de noul film Doctor Strange, iar recent a fost publicat și pe YouTube.

Serialul Obi-Wan Kenobi primește un trailer nou, chiar înainte de lansare

Cu ocazia aniversării Star Wars pe 4 mai 2022, Lucasfilm și Disney+ au publicat un nou trailer oficial pentru Obi-Wan Kenobi. Premiera serialului va avea loc pe 27 mai, pe Disney+.

Filmul Super Mario a fost amânat până în 2023

Super Mario nu va reuși să ajungă pe marile ecrane anul acesta, așa cum au promis inițial Nintendo și Illumination. Deși era programat pentru luna decembrie 2022, filmul animat va fi lansat abia în aprilie 2023. 

Disney a anunțat titlul și data lansării pentru Avatar 2

După aproape 13 ani de la lansarea primului film și numeroase amânări, Disney a dezvăluit data premierei pentru Avatar 2. Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului CinemaCon din Las Vegas, unde a fost prezentat și primul teaser al filmului. 

Dwayne Johnson va participa la producția filmului It Takes Two

Adaptarea jocului It Takes Two va fi produsă de dj2 Entertainment și Seven Bucks Productions, studio-ul fondat de Dwayne “The Rock” Johnson împreună cu Dany Garcia.

Netflix va introduce reclame pe platformă

Se anunță schimbări majore cu privire la subscripțiile lunare Netflix. După mai mulți ani în care compania a refuzat să introducă reclame în aplicație, CEO-ul Netflix a declarat că se gândește serios la asta. 

Jason Momoa va juca în filmul Minecraft

După o perioadă destul de lungă în care n-am știut care va fi soarta filmului Minecraft, au ieșit la iveală câteva informații noi. Se pare că Jason Momoa se va alătura echipei de actori.

Marvel Studios a publicat primul teaser pentru Thor: Love and Thunder

E oficial! Zeul tunetului se întoarce pe marile ecrane pe 8 iulie 2022 și aduce împreună cu el mai multe personaje Avengers.

Avem vești noi despre filmul Ghost of Tsushima!

Sony Pictures și PlayStation Productions vor aduce pe marile ecrane povestea lui Jin Sakai. Vestea cea mare a fost dezvăluită încă de anul trecut, iar acum a venit timpul pentru un nou update.
- Publicitate -
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.