A fi pilot este unul dintre cele mai comune visuri ale copiilor. Și chiar dacă viața ne duce adesea în alte direcții, visul de a fi la manșa unui avion sau a unui elicopter și de a călători deasupra norilor rămâne undeva acolo în background pentru o viață întreagă.
Probabil că așa se explică faptul că Microsoft Flight Simulator, o serie de jocuri ultra-nișate și în mod tradițional greu de învățat și înțeles, are totuși un succes tot mai mare cu fiecare ediție nou lansată. Sigur, ajută și faptul că ultimele ediții au o grafică absolut superbă și au început să ofere tutoriale, multe opțiuni de asistență AI care pot face zborul o experiență ușoară pentru oricine, și o compatibilitate foarte bună cu multe tipuri de periferice.
Dar totuși, vorbim despre un simulator aviatic. Ce poate fi atât de distractiv încât să te facă să-l cumperi?
Care-i farmecul lui Flight Simulator 2024?
Fie că ești sau nu pasionat de pilotaj, Flight Simulator 2024 are câte ceva pentru tine. Pentru prima dată în istoria sa de peste 45 de ani, Microsoft Flight Simulator are destule elemente de gamificare încât poate fi considerat un joc în toată regula, iar acest lucru nu îi ia deloc din meritele sale ca simulator aviatic destinat pasionaților. Dimpotrivă, îl face mai accesibil pentru un public mai larg, ceea ce va atrage un public nou în rândul comunității pasionaților de aviație.
În plus, chiar și pentru cei mai mari pasionați de aviație, Flight Simulator 2024 promite să le ofere un sens, o poveste, un context în care zborul lor devine mai mult decât o succesiune de apăsări de butoane. În modul Career din Flight Simulator 2024 poți pilota pentru a transporta oameni, pentru a stinge flăcări, sau chiar a salva vieți. În edițiile anterioare, partea de “joc” se rezuma la câteva provocări de tip Landing Challenges, Air Racing sau Bush Flying.
De asemenea, dacă Flight Simulator (2020) a fost primul joc care a recreat Pământul la o scară 1:1 cu un nivel de detaliu de invidiat, Flight Simulator 2024 duce lucrurile la următorul nivel printr-un nivel de detaliu și mai mare, în special în ceea ce privește precizia cu care este redată acum înălțimea fiecărei bucățele de pământ.
Terenuri care în Flight Simulator (2020) păreau să fie suprafețe plane sunt acum redate mai realist, cu diferențe de nivel foarte apropiate de realitate. De aceea, dacă în trecut puteai ateriza cam oriunde fără griji, acum trebuie să inspectezi atent terenul pentru a fi sigur că poți ateriza. Mulțumită rezoluției detaliate a înălțimii, munții par mai maiestuoși ca oricând, iar văile naturale create între ei arată extraordinar.
Dezvoltatorii de la Asobo au lucrat și la modul în care pot recrea o lume vie, care evoluează cu fiecare minut care trece. Survolând diverse locuri din lume, poți vedea animale sălbatice care își văd de viață și trafic auto sau naval. În zona aeroporturilor, diverse autoutilitare își fac treaba nestingherit, iar acum poți vedea literalmente pasagerii care se urcă în avionul tău.
De asemenea, în funcție de timpul zilei sau de anotimpul pe care joci, lumea arată diferit. De la zilele însorite de vară, și până la diminețile mohorâte de toamnă, sau chiar iarnă plină de zăpadă, fiecare moment este recreat într-un mod unic. Anotimpurile sunt redate în cel mai realist mod de până acum, vegetația schimbând atmosfera într-un mod convingător.
Și, evident, poți activa și funcția de a zbura în timp real, în condițiile meteorologice și de trafic aerian din clipa în care joci.
Ai aterizat undeva pe un munte, în Alpi? N-ar fi super satisfăcător să cobori din avion și să admiri priveliștea din locul unde ai aterizat? Pentru prima dată, în Flight Simulator 2024 poți face asta. Poți să cobori din avion și să mergi în jurul lui, să inspectezi avionul, să miști suprafețele de control cu mâinile, să îi montezi sau demontezi diverse capace de protecție sau efectiv să te plimbi și să te minunezi ce frumos este peisajul.
În funcție de versiunea pe care o cumperi (Standard, Deluxe, Premium Deluxe, Aviator), jocul oferă un număr diferit de aeronave pe care le poți pilota. Chiar și în varianta standard vorbim despre un număr uriaș de 70 de aeronave incluse. Selecția este foarte variată, de la avioane de acrobație și până la transportoare gigantice, avioane de luptă moderne și istorice, zepeline, elicoptere, girocoptere, motoparapante, aeronave eVTOL (electrice, cu decolare și aterizare verticală), baloane cu aer cald, planoare, hidroavioane, avioane de pasageri și alte aeronave, inclusiv primul avion din lume, cel proiectat de frații Wright. Toate acestea sunt în varianta Standard a jocului, recreate cu un nivel de detaliu excelent!
Pentru cei mai pasionați, variantele Deluxe, Premium și Aviator introduc câte 10, 15, respectiv 30 de aeronave suplimentare, majoritatea fiind avioane și elicoptere convenționale. Atenție, numerele se adună, adică ediția Aviator include 55 de aeronave suplimentare.
Totul e în cloud, deci trebuie să fii online
Spre deosebire de precedentul Flight Simulator (cel lansat în 2020), noul joc nu mai necesită descărcarea locală a sute de GB de date pentru a-l juca. Acum, toate aceste date sunt în cloud și sunt descărcate doar atunci când e nevoie de ele. Jocul are 12 GB pe HDD în prezent, iar în plus mai există un folder temporar de rolling cache, a cărui dimensiune o poți seta singur. Dacă nu ai o conexiune foarte bună la internet ar fi bine să setezi acest cache la o dimensiune cât mai mare, ca să nu fie necesară descărcarea repetată a regiunilor unde zbori mai des.
Însă indiferent cât de mare alegi să fie acest folder, din păcate nu poți zbura offline în regiunile deja descărcate și nici nu există vreo opțiune manuală de a descărca o regiune pentru a fi utilizată offline, așa că va trebui să ai o conexiune funcțională la net de fiecare dată când vrei să joci Flight Simulator 2024.
Partea bună este că utilizarea cloud-ului permite o instalare mult mai rapidă a jocului, iar World Update-urile sunt aplicate direct pe cloud, deci nu trebuie să descarci zeci de GB de date după fiecare update, așa cum era cazul în trecut.
Career mode
Career mode este prima încercare a seriei de a da un sens activității de pilotaj. În acest mod de joc trebuie să pornești de la zero, să faci lecții de zbor și să dai examene pentru a obține diversele licențe de zbor necesare pilotării mai multor tipuri de aeronave, multe dintre ele specializate în diverse tipuri de misiuni comerciale, agricole, industriale sau de salvare. În plus, dacă te-ai săturat de avioane și planoare, Flight Simulator 2024 ne oferă o ramură de carieră dedicată elicopterelor.
Acest mod de joc este cea mai mare inovație adusă de Flight Simulator 24 și are potențialul de a atrage mult mai mulți jucători în sfera pasionaților de aviație. Din păcate, la aproape două luni de la lansare acest mod nu pare să fie încă 100% gata. Există diverse glitch-uri dubioase care necesită uneori reluarea misiunilor sau lecțiilor de pilotaj de la început, însă patch-urile au început să mai rezolve din ele. Este păcat că a devenit o normalitate să se lanseze jocuri neterminate, iar din acest punct de vedere Flight Simulator 2024 primește o bilă neagră de la mine.
Deși există multe posibilități de îmbunătățire, Flight Simulator 2024 ne oferă cele mai bune lecții de zbor din seria Flight Simulator de până acum.
Grafică, fizică, realism
Pe scurt, Flight Simulator 2024 arată extraordinar. Totul a fost îmbunătățit față de jocul anterior, de la modelele vizuale ale aeronavelor (atât la interior cât și la exterior), la nori și efecte meteorologice, la modul cum pică lumina pe fiecare versant și chiar la felul în care sunt reprezentate orașele atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Iar acum pilotul, copilotul și pasagerii sunt reprezentați fizic prin modele 3D, nu mai există doar în imaginația noastră.
Lucrurile au fost îmbunătățite și la nivel de fizică și modele de zbor. De exemplu, acum se simt destul de distinct și turbulențele de siaj (en. wake turbulence), adică acei curenți de aer cauzați de trecerea unei alte aeronave prin zona pe care urmează să o străbați. De exemplu, un avion mic care decolează imediat după ce a decolat un Boeing 737 va resimți destul de tare aceste turbulențe.
Și sunetul beneficiază de îmbunătățiri, totul pare mai realist ca niciodată, fiecare buton, pedală sau componentă internă a aeronavei produce sunete convingătoare care creează o senzație tot mai mare de imersivitate.
Pentru cei care dispun de calculatoare potente și de un headset VR, le recomand să experimenteze Flight Simulator 2024 și în acest mod. Senzația de imersiune este și mai amplificată în acest mod, și e mult mai ușor să apreciezi distanțele, să te uiți la instrumentele de zbor și să admiri priveliștea în acest mod. Alternativ, dacă vrei mai multă imersiune pe un monitor convențional, jocul oferă și compatibilitate cu dispozitive de head tracking.
Însă, desigur, nu putea fi totul roz. O mare parte din magie se sparge atunci când auzi replicile vocale rostite de personajele pe care le întâlnești în misiuni. Asta pentru că Flight Simulator 2024 generează în mod dinamic dialogurile în funcție de numele personajelor și punctele de interes de pe parcursul zborului, iar engine-ul text to speech folosit nu sună foarte bine.
Fizica jocului, deși îmbunătățită, produce uneori și rezultate neașteptate. De exemplu, în cazul simulării de suprafețe moi, cum sunt baloanele cu aer cald, am întâmpinat niște distorsiuni uriașe ale suprafeței balonului, efectiv în moduri de neconceput. Ce-i drept, nici nu aveam de gând să îmi petrec prea mult timp zburând cu balonul și probabil puțini jucători ar prefera balonul în fața unui avion.
Concluzii
Flight Simulator 2024 se dorește a fi, pentru prima dată în serie, mai mult decât un simulator. Este o experiență completă care aduce pilotajul mai aproape de lumea gamingului. Dacă ai visat vreodată să călătorești prin lume cu propriul avion, să înțelegi mai bine cum funcționează o aeronavă, să admiri peisaje incredibile de pe absolut tot globul sau pur și simplu să te cufunzi într-un joc realist care îți oferă mereu ceva de făcut, Flight Simulator 2024 este efectiv un vis devenit realitate.
Dacă ești un jucător împătimit al jocului precedent, probabil că ești de acord că fiecare îmbunătățire considerabilă a experienței de zbor merită investiția. Față de jocul anterior, Flight Simulator 2024 aduce îmbunătățiri la nivel de grafică și fizică, aduce noi modele de aeronave și integrează inclusiv funcții ce până acum erau disponibile doar prin add-ons (ex: acum ai acces la flight chart-uri și poți planifica zboruri direct din avion). În plus, misiunile îți oferă acum un scop mai măreț decât a zbura doar de dragul de a sfida gravitația, chiar dacă implementarea lor nu este momentan cea mai reușită. Jocul este în continuare un work in progress, dar e 90% așa cum ar trebui să fie.
Jocul este disponibil pe PC și Xbox, iar dacă ai deja un abonament Game Pass îl poți juca fără niciun cost suplimentar, în varianta Standard.
Galerie foto completă: