Pico 4 pare a fi un competitor direct al headset-ului VR Meta Quest 2. Va avea un preț similar, însă cel puțin pe hârtie pare mai performant.
Nu de puține ori ne-a fost confirmat faptul că TikTok face eforturi serioase pentru a detrona Meta. Iată că se întâmplă din nou, de data asta în domeniul VR. Compania Pico a fost achiziționată în urmă cu aproape un an de către ByteDance, cei care dețin și platforma TikTok. Deși probabil că unii dintre noi auzim abia acum pentru prima dată de Pico, aceasta nu este prima consolă VR lansată de ei. Pico a debutat în 2016 pe piață VR, însă inițial s-a concentrat pe alte regiuni. Odată cu lansarea modelului Pico Neo 3 Link de la începutul anului însă, compania a început să se extindă și în Europa.
Pico 4 a fost prezentat oficial pe 22 septembrie, în cadrul unui stream pe canalul de YouTube PICO XR. Noul gadget este mai mic și mai ușor decât Pico Neo3 Link, având o greutate totală de 586 de grame și doar 295 de grame fără bentiță și baterii. Vine echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon XR2, memorie de 8 GB și un display 4K-plus cu o densitate de pixeli de 1200 PPI și refresh rate de până la 90Hz.
Noul gadget va fi disponibil inițial în Japonia, Coreea de Sud și 13 țări din Europa, inclusiv Germania, Franța sau UK. Așteptăm cu interes și informații despre România. Consola va avea un preț recomandat de 429 euro pentru versiunea de 128 GB și 499 euro pentru cea de 256 GB. Află toate detaliile depre Pico 4 din prezentarea de mai jos: