Primele imagini cu o mică parte a familiei Addams – versiunea 2022 au apărut pe 6 iunie, chiar la începutul evenimentului Netflix Geeked Week, care se desfășoară până pe 10 iunie 2022.
În clip o putem vedea pe noua Wednesday, interpretată de Jenna Ortega (Scream 5), alături de Thing, celebra mână umblătoare a familiei. În versiunea Netflix, Wednesday este deja adolescentă și se înscrie la Academia Nevermore. Povestea serialului va urmări așadar aventurile sale în această perioada a studenției, care se pare că va fi plină de mistere și întâmplări supranaturale.
În serial își vor face apariția atât Gomez, interpretat de Luis Guzmán, cât și Morticia Addams al cărei rol îl va juca Catherine Zeta-Jones. Din distribuție vor face parte și Gwendoline Christie, Christina Ricci, Georgie Farmer, Hunter Doohan și Jamie McShane.
Producătorul executiv al serialului va fi nimeni altul decât Tim Burton, ceea ce ridică așteptările destul de mult. După cum știm deja, regizorul are o legătură specială cu acest tip de personaje. Vezi Edward Scissorhands, Corpse Bride, Beetlejuice, sau The Nightmare Before Christmas.
Momentan nu avem o dată exactă pentru premieră, însă serialul a fost programat inițial pentru 2022, iar Netflix a specificat în clip ‘în curând’. Cel mai probabil în toamnă vom face cunostință cu noua versiune Addams.