Având în vedere că data lansării pentru Resident Evil este din ce în ce mai aproape, Netflix ne oferă câteva motive în plus să adăugăm titlul pe lista de favorite. Primele imagini din serial au fost dezvăluite!
Primul teaser pentru serialul Resident Evil ne oferă o perspectivă mai diferită față de așteptările pe care le aveam sau ceea ce am mai văzut până acum la alte ecranizări ale francizei. Primele secunde par preluate dintr-un film SF despre o societate utopică, cu final fericit. La jumătatea acestuia însă, începem să recunoaștem atmosfera apocaliptică din Racoon City.
După cum știm deja, povestea va fi împărțită în două timeline-uri. În primă fază surorile Wesker se mută în New Racoon City cu speranța de a avea o viață fericită și liniștită. După ceva timp acestea își dau seama că Umbrella Corporation nu este ceea ce pare, fapt care generează evenimentele din al doilea timeline al serialului: Londra, anul 2036, invazie de zombie și monștri.
https://youtu.be/2tb9ENbFWvQ
Al doilea teaser ne răspunde la câteva întrebări pe care le-am avut atunci când am văzut primele postere pentru Resident Evil și am aflat care este data lansării. Ce produs lansează Umbrella Corporation, care îi sunt avantajele și mai ales, efectele adevrse? Se pare că JOY este o pastilă minune care poate vindeca anumite afecțiuni precum OCD, poate să scadă nivelul de anxietate și mărește capacitatea de concentrare. Toate astea în timp ce îi transformă pe pacienți în… monștri. Evident, pe lista de ingrediente se află și T-virus.
Primul sezon este compus din 8 episoade, publicate toate în aceeși zi dacă luăm în considerare obiceiurile Netflix de a ne ține captivi în fața televizoarelor ore întregi. Premiera va avea loc pe 14 iulie 2022.