Până la un punct.
Blizzard a anunţat că Diablo III Starter Pack joacă rolul de demo pentru Diablo III. În cele 30 de zile de după lansarea lui Diablo III (astăzi, 15.05), doar cei care primesc o invitaţie (Guest Pass) vor putea beneficia de acest pachet. Invitaţia se primeşte de la o persoană care a cumpărat jocul original, în cutie.
După cele 30 de zile, oricine deţine (sau îşi creează) un cont de Battle.net va putea accesa Diablo 3 Starter Pack.
Acest pachet este practic Diablo 3 Demo, şi vă oferă posibilitatea de a vă crea orice caracter şi a termina Actul 1 din poveste. Nivelul maxim pe care îl puteţi atinge cu acest personaj este level 13, iar o altă limitare este faptul că nu veţi putea testa Auction House-ul bazat pe bani reali. De asemenea, sistemul de matchmaking va permite crearea de conexiuni doar între utilizatori ai versiunii Starter Pack.
Timpul de joc nu este limitat. Pentru cine a jucat Diablo 3 Beta, Starter Pack-ul oferă acelaşi conţinut, dar la standardele jocului final.