Dezvoltatorii de la Tango Gameworks au lansat un nou trailer pentru Ghostwire: Tokyo, care urmează să se lanseze în martie 2022.
Sony a ținut un eveniment dedicat exclusiv lui Ghostwire: Tokyo, dezvoltat de Tango Gameworks, creatorii seriei Evil Within și publicat de Bethedsa. Trailer-ul de aproape 10 minute ne arată imagini noi din joc dar și câteva detalii despre procesul de dezvoltare a jocului.
Urmărind trailerul, am fost impresionat de calitatea animațiilor dar și de cât de creepy pare atmosfera jocului. Fantomele în formă de copii vor fi mereu înfiorătoare. Ghostwire era inițial programat pentru o lansare în 2021, dar dezvoltatorii au ales să nu se grăbească și să amâne puțin jocul pentru a nu pune prea multă presiune pe cei care lucrează la el.
Ghostwire: Tokyo se lansează pe 25 martie 2022 pentru Playstation 5 și PC. Vă invit să urmăriți trailerul mai jos.