Mai sunt aproximativ două zile până când CES 2022 (Consumer Electronics Show) își va deschide în mod oficial porțile pentru public, iar brand-urile au început deja să își anunțe line-up-ul de produse pentru anul 2022, spre bucuria pasionațior de tehnologie și gadget-uri.
Cum în perioada pandemiei consumul de conținut digital a explodat, fie că vorbim de filme, seriale, livestream-uri sau jocuri video și necesitatea de a avea un display adecvat a crescut în acest sens, așa că cei de la Samsung au anunțat o gamă nouă de televizoare MICRO LED, Neo QLED, Lifestyle, cât și una de monitoare pentru familiile Odyssey, Smart Monitor și High Resolution.
Ce aduc nou televizoarele Samsung?
MICRO LED se remarcă prin cele 25 de milioane de LED-uri de dimensiuni micrometrice, capabile să vă ofere cea mai bună calitate a imaginii, fie că vorbim de lumină, culoare (adâncimea tonurilor de gri de 20 biți) și imersiune, plus funcționalități de utilizare și personalizare îmbunătățite cum ar fi Art Mode, dacă sunteți pasionați de artă, Multi View, dacă unul vrea să se joace și altul să se uite la telenovelă, cu posibilitate de a difuza imagini din patru surse diferite în același timp și nu în ultimul rând, Dolby Atmos dacă vreți să auziți cum trebuie replica “Right behind you“.
Neo QLED se laudă cu procesorul Neo Quantum capabil să ofere unele dintre cele mai clare imagini posibile, acompaniat de tehnologia Shape Adaptive Light care controlează în timp real forma luminii de la LED-urile Quantum Mini, plus algoritmul dedicat Real Depth Enhancer care analizează calitatea imaginii în ceea ce privește realismul și acuratețea ei, pentru a genera imersiunea necesară.
Gama Lifestyle 2022 urmărește să combine ideea de design și tehnologie, cum ar fi noul ecran tip “Matte Display” cu proprietăți anti-reflexive și anti-amprentă (anti-praf când? :D) implementat pe modelele The Frame, The Sero si The Serif.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat și noul Smart Hub, care aduce laolaltă funcționalități precum Gaming Hub, care vă permite să jucați o gamă variată de jocuri prin intermediul serviciilor de online streaming de la NVIDIA FeForce Now, Google Stadia și Utomik; Watch Together în caz că vreți să urmăriți filme/seriale împreună cu prietenii/familia, NFT Platform pentru tranzacționarea jetoanelor digitale nefungibile și Smart Calibration care vă oferă posibilitatea să vă ajustați imaginea fie într-un mod rapid, fie într-unul profesional, pentru cei cu ochi de soacră
Ce aduc nou monitoarele Samsung?
Odyssey Neo G8 se se laudă că ar fi primul monitor de gaming din lume cu ecran curbat 4K, rată de refresh de 240Hz, cât și un timp de răspuns de 1ms. La asta se mai adaugă și LED-urile Quantum Mini, Quantum HDR 2000 cu o luminozitate maximă de 2.000 niți.
Pe Smart Monitor M8 îl recomandă (vocea și talentul) grosimea ultra-subțitre de 11.4 mm, panoul UHD cu o gamă de culori SRGB de 99%, un control center SmartThings care eliminiă necesitatea de a mai avea nevoie de un PC/laptop și o cameră SlimFit magnetică mobilă pentru apeluri video în cadrul sesiunilor de work from home.
High Resolution Monitor S8 se adresează segmentului profesional, fie că vorbim de designeri sau editori foto-video, care au nevoie de un nivel de precizie înalt, unde gama de culori DCI-P3, S80PB le poate veni în ajutor când vine vorba de culori bogate și nuanțate, plus panoul UHD, standard VESA HDR 600 și Glare Free.