S-a lansat Football Manager 2022: Află tot ce trebuie să știi despre noul joc!

Noua ediție a celui mai cunoscut simulator de management fotbalistic, ce s-a lansat pe 9 noiembrie, i-a ținut pe fani cu sufletul la gură după ce au fost anunțate principale îmbunătățiri aduse o dată cu noua ediție. Oare chiar stau lucrurile atât de bine precum sunt prezentate pe site-ul oficial? Ei bine, se pare că Football Manager 2022 chiar i-a impresionat pe pasionați, care după ce au pus mâna pe joc, au descoperit și au aprobat numeroasele feature-uri noi și importante care vin la pachet cu noul joc.

La fel cum despre FC Barcelona se spune că este “mai mult decât un club”, există o vorbă folosită în cadrul comunității care spune că „Football Manager este mai mult decât un joc”. Simulatorul de management fotbalistic este atât de complex, încât necesită un set de abilități pentru a face ca lucrurile să meargă „ceas”, la fel ca și în cazul altor sporturi ale minții, cum ar fi șahul, pokerul sau tablele. Cineva ca Ramón Colillas, un fost antrenor de fotbal care s-a reprofilat într-un jucător profesionist de poker, este un exemplu perfect pentru a evidenția cât de interschimbabile sunt aceste aptitudini.

În continuare, vă vom prezenta cele mai importante îmbunătățiri aduse noului joc produs de Sports Interactive și publicat de SEGA, care au fost semnalate de către entuziaștii fani ai seriei după cele două săptămâni în care au avut acces la varianta beta.

Motor de joc mai realist, grafică îmbunătățită

Înainte de versiunea lansată în 2009, jocul Football Manager oferea posibilitatea de viziona meciurile doar în plan 2D. Jucătorii apăreau ca niște buline pe ecran, însă ulterior lucrurile au evoluat de la an la an. Chiar și așa, cursivitatea grafică încă nu se ridică nici astăzi la nivelul unor jocuri precum EA Sports FIFA.

Acest lucru nu este însă foarte important pentru veterani, întrucât o bună parte dintre cunoscători continuă să folosească grafica 2D. Pentru aceștia, cel mai important este motorul de simulare a jocului, care în FM 22 a fost foarte mult îmbunătățit. Un exemplu: atunci când jucătorii de bandă ajung în flanc, au tendința de a căuta o soluție de centrare, iar dacă nu, caută să-i paseze unui alt coleg care să încerce să centreze – câtă vreme antrenorul a cerut să se mizeze pe centrări – lucru care, în trecut, nu funcționa tocmai astfel.

Statisticile sunt organizate pentru a putea fi folosite mai ușor

Noul “‘Data Hub” le permite utilizatorilor să descifreze eficiența tactică a echipelor pe care le antrenează într-o manieră eficientă și rapidă, având aproape toate statisticile importante afișate în câteva pagini.

Acest nou afișaj include, printre altele, un raport succint al celor mai recente 5 partide, în care sunt listate plusurile pe prima coloană și minusurile pe cealaltă. Fiecare observație expusă este acompaniată de o motivație grafică, dar și sugestii tactice imediate, care pot fi aplicate cu un singur click. Această facilitate nu numai că îi ajută pe manageri să facă schimbări câștigătoare, ci îi educă pe utilizatori în ceea ce privește modul de analiză al unui club de fotbal.

Dinamica transferurilor a devenit una mult mai complexă

Felul în care se desfășoară un transfer s-a schimbat substanțial în Football Manager 2022. Inteligența artificială a fost programată să se muleze pe felul în care reacționează cluburile, agenții și jucătorii atunci când este vorba despre un potențial transfer.

Spectaculozitatea negocierilor poate fi trăită cel mai bine în ultima zi din perioada de transferuri, cunoscută în Marea Britanie sub numele de “Deadline Day”, atunci când minutele trec mult mai lent decât în restul zilelor, iar posibilitatea de a efectua un transfer este trăită cu sufletul la gură.

Potențialul dinamic al jucătorilor generați automat

Înainte de Football Manager 2022, fiecare națiune avea un rating predefinit pentru calitatea jucătorilor pe care urma să-i genereze. Desigur, acest lucru reflecta într-o bună măsură realitatea fotbalistică a prezentului, însă în economia unei cariere întinse pe mai bine de un deceniu, o astfel de producție statică de „newgens” reprezenta o limitare a jocului.

Din fericire, acest neajuns a fost remediat în ultima ediție a jocului. Acum, ratingul tinerilor jucători generați automat de joc spre a fi recrutați în cadrul academiilor se ajustează în funcție de poziția pe care o ocupă națiunea respectivă în clasamentul mondial.

Acestea au fost principalele avantaje evidențiate de jucătorii cu „ștate vechi”, care consideră că Football Manager 2022 ar putea deveni cea mai populară ediție din celebra serie, după ce FM21 a înregistrat un record de 33 de milioane de exemplare vândute.

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.