Publisherul de jocuri independente (indie), Devolver Digital, a fost listat public la bursă pe AIM, o subpiață a Bursei de Valori din Londra. La scurt timp după, Sony a confirmat că este una dintre companiile care au investit deja în companie.
Într-un articol GamesIndustry.biz de ieri, redactorul șef James Batchelor spunea că Sony Interactive Entertainment va face o investiție de 5% în Devolver Digital. Mai târziu, un tweet de la Sony a confirmat investiția companiei în Devolver Digital, spunând că este „onorată” să fii investitor.
Shoutout to our friends @DevolverDigital on their public offering today! We’re honored to be an investor. Keep shining a light on those great indie games pic.twitter.com/6Fnn7iTT9b
— PlayStation (@PlayStation) November 4, 2021
Devolver a fost evaluată la 950 de milioane de dolari, devenind cea mai mare companie din SUA (după capitalizarea bursieră) care a fost admisă la Bursa de Valori din Londra. Este a doua cea mai mare companie listată vreodată pe AIM.
Într-o postare pe blog, publisherul discută despre faptul că Devolver Digital a devenit o companie cotată la bursă. Se reafirmă că angajații Devolver Digital sunt în continuare acționari majoritari și că își vor folosi noul capital pentru a continua să investească în jocuri — inclusiv cele la care se lucrează deja și cele care au să vină pe viitor.
De asemenea, Devolver Digital a confirmat achiziția dezvoltatorilor Croteam (The Talos Principle), Dodge Roll (Enter the Gungeon), Nerial (Reigns) și FireFly Studios (seria Stronghold). Toate cele patru studiouri își vor păstra autonomia creativă.
De-a lungul anilor de când s-a lansat, publisherul Devolver și-a făcut un renume din susținerea proiectelor indie interesante. Unele jocuri extraordinare din 2021, cum ar fi Loop Hero și Death’s Door, au fost publicate de Devolver Digital. Și, desigur, nu putem uita unele dintre hiturile sale timpurii care sunt responsabile direct pentru popoularitatea publisherului, cum ar fi Serious Sam și Hotline Miami.
Va fi interesant de văzut ce influență va avea Sony ca investitor în Devolver Digital. Cel mai probabil, Xbox nu va mai deține exclusivitate limitată pe console asupra unor titluri — ca Death’s Door, care s-a lansat pe 20 iulie pe Xbox & sisteme de gaming PC, dar care abia pe 23 noiembrie apare și pe PS4 & PS5. Putem doar spera că listarea la bursă nu va afecta spiritul caraghios al Devolver și că ne vom bucura în continuare de cele mai absurde prezentări la E3 din partea Ninei Struthers & Co.