Știm de ceva vreme că regizorul primului sezon One Punch Man, Chikara Sakurai, și producătorul Yu Suzuki lucrează cot la cot pentru a ne aduce anime-ul Shenmue, iar acum avem primul trailer al producției Cruncyroll / Adult Swim. Că ‘arată bine’ e puțin spus!
E de înțeles că direcția artistică vizează în principal scenele de acțiune în detrimentul momentelor mai ponderante în care protagonistul Ryo Hazuki hrănește un pisoi, merge la o plimbare lungă noaptea prin oraș pentru a juca Hang-On sau manipulează un stivuitor. Ne ținem degetele încrucișate să vedem niște curse cu broaște-țestoase dramatizate până la nivelul mâncatului ce chipsuri din Death Note.
În general, acest anime este o viziune mai energică asupra lumii Shenmue așa cum o știu fanii primelor trei jocuri. Vedem animate și câteva momente memorabile ale seriei, cum ar fi întâlnirea lui Ryo cu Lan Di, precum și sosirea sa în Hong Kong, la fel ca-n Shenmue 2.
Există motive întemeiate pentru ca această adaptare Shenmue să stârnească hype. Seria lui Sega s-a bazat mereu pe personaje bine conturate și poveste captivantă, iar având în vedere cliffhanger-ul cu care s-a încheiat Shenmue 3 — în ciuda așteptării de 18 ani — există o mulțime de oameni dornici de mai mult.
Anime-ul va avea 13 episoade și va fi lansat anul viitor