Amazon lansează Kindle Paperwhite și Signature Edition

kindle paperwhite warm

Amazon a lansat ieri două versiuni ale popularului Kindle Paperwhite. Denumite Paperwhite și Paperwhite Signature Edition, cele două modele sunt în mare parte identice, însă Signature Edition are câteva funcții suplimentare.

Noul Paperwhite are un ecran mai mare, de 6,8 inci, cu rame mai mici. Luminozitatea maximă a fost mărită cu 10%, iar acum se poate regla temperatura de culoare a afișajului pentru a citi și mai ușor. Ediția Signature adaugă și reglarea automată a luminozității pe baza iluminării ambientale.

Durata de viață a bateriei a fost mărită până la 10 săptămâni, cea mai lungă din toate Kindle-urile de până acum. Noile modele se încarcă printr-o conexiune USB-C, fiind nevoie de aproximativ 2,5 ore pentru o încărcare completă. Ediția Signature oferă încărcare wireless, o premieră pentru Kindle.

Gear-Kindle-Paperwhite-Kids-cover-2-SOURCE-Amazon

 

Paperwhite standard are 8 GB de stocare internă, în timp ce Ediția Signature are 32 GB.

Noile Kindle au, de asemenea, un UI actualizat, facilitând comutarea între ecranul de home, bibliotecă și cartea pe care o citiți. Biblioteca actualizată are acum filtre și opțiuni de sortare noi, o nouă collection view și un scroll bar interactiv.

Acum, Kindle-urile pot fi asociate cu telefoanele care au iOS sau Android și rulează aplicația Kindle. Cei de la Amazon spun că e mai ușor de configurat un Kindle de pe aplicație decât direct de pe e-book reader.

Noile Kindle Paperwhite și Paperwhite Signature Edition sunt disponibile la precomandă de astăzi. Amazon va începe să livreze varianta Paperwhite pe 27 octombrie, iar Signature Edition pe 4 noiembrie.

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.