Un nou Ace Combat se află în stadiul de dezvoltare

Următorul joc din seria Ace Combat va fi produsul comun al Bandai Namco și ILCA. Companiile au anunțat colaborarea în cadrul panelului retrospectiv cu ocazia aniversării a 25 de ani a Ace Combat.

ILCA este studioul japonez care lucrează la Pokemon Brilliant Diamond și Pokemon Shining Pearl. De asemenea, aceiași dezvoltatori au contribuit și la aclamatul Ace Combat 7: Skies Unknown din 2019, dar și la Dragon Quest XI: Echoes of an Elusive Age.

Conform livestreamului aniversar de ieri, Ace Combat 7 a vândut până acum peste 3 milioane de copii în întreaga lume, realizare mai mult decât suficientă pentru a-i convinge pe Bandai Namco să demareze dezvoltarea unui joc cu același I.P.

Iată cum a explicat Kazutoki Kono, producătorul seriei Ace Combat, de ce a fost ILCA cooptat pentru a ajuta la următorul joc:

„Desigur, echipa Project Aces (n.r. – echipa internă din cadrul Bandai Namco) va continua să se implice și în dezvoltarea acestui nou proiect, însă acum, după 25 de ani și 3 milioane de copii vândute, înțelegem că avem o mulțime de fani cu o mulțime de gusturi. Mica noastră echipă nu are capacitatea de a face totul de una singură, așa că dorim să extindem echipa Ace Combat în mod major.”

„Din acest motiv, dorim să formăm o alianță de afaceri cu ILCA, care va fi mai implicată ca oricând în seria Ace Combat, și să producem un nou Ace Combat. Sperăm că această oportunitate ne va permite să adăugăm și mai mulți oameni în echipa Project Aces.”

Chiar dacă detaliile cu privire la viitoarea iterație se afă în cumpănă, Ace Combat 7 primește în continuare conținut proaspăt. Noile skinuri ale aeronavelor Japan Air Self-Defense Force se lansează gratuit pe 31 august, iar încă două DLC-uri sunt planificate ulterior. Jocul este disponibil pe PS4, Xbox One și PC… orice PC de gaming decent (un GTX 1060, 8GB RAM și un i5 din generația 7 merg excelent).

Sursa: Gematsu

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.