ADATA, producător cunoscut în special pentru gamele sale de memorii DRAM, SSD-uri și alte unități de stocare, a anunțat de curând lansarea gamei de module de memorie DDR4 XPG Hunter.
Dincolo de faptul că aspectul vizual al noii game este unul simplu și de efect, fără RGB sau alte brizbrizuri, memoriile XPG Hunter reprezintă și o gamă de produse cu standarde înalte de performanță.
Asta deoarece cipurile cu care sunt echipate noile module de memorie trec printr-un proces de binning (filtrare) foarte strict. Așadar, memoriile XPG Hunter au în componența lor doar cele mai bune cipuri din punctul de vedere al performanțelor, al stabilității și al durabilității chiar și în condiții de overclocking.
Evident, XPG Hunter sunt compatibile cu XMP 2.0, ceea ce permite realizarea unui overclock foarte ușor, prin selectarea unui profil predefinit în BIOS sau chiar în interiorul sistemului de operare.
Modulele au frecvențe de până la 3000 MHz și se comercializează în variante de 4 GB, 8 GB, 16 GB și 32 GB. De asemenea, ele sunt disponibile în variante U-DIMM (plăcuțele obișnuite pentru PC) și SO-DIMM (pentru anumite mini PC-uri și notebook-uri)
Așadar, dacă sunteți în căutarea unor memorii de top , aflați că ADATA tocmai a anunțat această nouă gamă care v-ar putea satisface toate pretențiile. Încă nu există informații despre prețuri și disponibilitate în România. Dacă între timp aflați voi ceva, lăsați un comment ca să afle și ceilalți.
Me likey! Negru, simplu, standard, fara brizbrizuri. In desktop am mizeriile alea V shaped.