Mi-e greu să încep acest review fără să vă spun din start că Ghost Recon Breakpoint m-a dezamăgit în numeroase moduri. Sunt un fan al seriei Ghost Recon, dar simt că cele mai recente două jocuri din încearcă să fugă de rădăcini, alegând să se conformează unei rețete universale pe care Ubisoft o folosește în aproape toate jocurile pe care le lansează în ultimul timp.
Iar dacă în Assassin’s Creed, The Division și Far Cry această rețetă încă funcționează, în Ghost Recon nu se întâmplă același lucru. Mă rog, deja v-am dezvăluit concluzia mea, dar vă invit să citiți în continuare ca să înțelegeți cum am ajuns la această concluzie.
În teorie, din portofoliul Ubisoft, Ghost Recon este seria de jocuri cea mai apropiată de un simulator militar. Este seria care li se adresează celor care caută o experiență ce cuprinde proporții rezonabile de autenticitate. Este seria care te pune în pielea unui soldat și te provoacă să gândești tactic pentru a-ți atinge obiectivele în cel mai eficient mod posibil.
Iar în materialele pe care Ubisoft le-a prezentat pe parcursul dezvoltării jocului, Breakpoint părea că merge în această direcție. Jocul era prezentat drept un shooter militar cu elemente de supraviețuire care îți vor aminti mereu cât de grea este viața pe front, în spatele liniilor inamice.
Lucrurile nu stau chiar așa. Există elemente de survival: nu ești obligat, dar poți să te odihnești, să bei apă sau să te hrănești. Astfel reîncarci energia personajului și primești anumite boost-uri. Dacă ești rănit, există seringi pentru healing rapid, sau bandaje care îți vindecă rănile puțin mai greu. Iar în spirit autentic militar, cantitatea de bandaje pe care o cari cu tine nu este de 1, 2 sau 3 bandaje, ci este… infinită!
Un lucru care mi-a plăcut și care oferă o idee de autenticitate este faptul că poți oricând să comuți între Guided Mode și Exploration Mode. Guided mode este modul implicit, care îți afișează mereu obiectivele și punctele de interes pe hartă. Exploration mode te lasă să te descurci singur, să găsești țintel
e și obiectivele bazându-te doar pe indicii de orientare vagi. Nu e neapărat o funcție gândită pentru Ghost Recon – ea a fost implementată de Ubisoft pentru prima dată în Assassin’s Creed Odyssey – însă se potrivește cu tema jocului.
Și este destul de interesant să explorezi Auroa, zona în care se petrece jocul. Pentru că este o regiune foarte mare și open-world, ce poate fi explorată atât la pas, cât și cu diverse mijloace de transport. Însă dacă erai de părere că mecanica de condus mașini în precedentul Ghost Recon Wildlands era proastă, în Breakpoint lucrurile nu s-au schimbat în bine.
Tonul jocului Breakpoint este într-adevăr mai serios decât în cazul Wildlands. Aventura boliviană din 2017 era poate prea ”casual”, lipsind tensiunea și senzația de pericol iminent. Pe plaiurile din Breakpoint, există un sentiment de tensiune și teamă la tot pasul, asta pentru că de această dată avem o facțiune inamică relativ bine definită de la începutul jocului, și o poveste care, deși nu este deloc strălucită, încearcă să aibă sens și să ofere o senzație de progres pe măsură ce avansezi în șirul de misiuni din campania principală.
Mă rog, misiunile în sine sunt parcă trase la indigo, dar dacă ești ca mine și îți place să vezi cât timp poți să rămâi nedetectat într-o bază inamică, fiecare misiune va fi o nouă provocare și nu te vei plictisi. Dar e posibil ca eu să fiu un caz mai puțin comun.
Armele din joc sunt variate, iar așa și trebuie să fie într-un Ghost Recon. Problema este că acesta nu este un Ghost Recon, ci un Destiny. Sau, ca să păstrăm exemplele în ograda Ubi, un Division.
Așa cum s-a întâmplat și cu Assassin’s Creed de două jocuri încoace, Ghost Recon Breakpoint a primit elemente de RPG, iar acum poate fi descris drept un looter shooter. Fiecare armă și fiecare element de echipament de protecție pe care îl utilizezi, are asociat un gear score care contribuie la scorul de putere al personajului tău. Bună ziua, Destiny 2.
Pentru un shooter cu rădăcinile în autenticitate, ideea de a avea o armă pe care te bazezi și pe care o personalizezi cu diverse și attach-uri ar trebui să fie undeva în nucleul jocului. Și totuși, în Breakpoint abia aștepți să omori câțiva inamici sau să găsești o cutie de loot, în speranța că vei găsi o armă cu un gear score mai mare cu câteva puncte decât ce ai acum. Și de obicei găsești, pentru că așa funcționează un looter shooter. Și schimbi arma. Și în 5 minute o schimbi din nou. Și tot așa.
Probabil acum te aștepți să îți spun că Breakpoint este un Division care înlocuiește peisajele urbane cu cele naturale. Și, dacă privim într-un mod simplificat, cam așa este. Dar există câteva diferențe majore. Cea mai importantă, cred eu, este faptul că inamicii din Breakpoint nu sunt ”bullet sponges” în totalitate. În Breakpoint, poți ucide orice inamic uman cu un singur glonț în cap. Două, dacă poartă cască. Practic, cu o armă de la începutul jocului poți ucide orice astfel de inamic, indiferent de nivelul lui de echipare. Și atunci, te întrebi care-i faza cu gear score-ul și armele de nivel mai mare?
Există zone cu inamici care au un gear score mai mare, ceea ce înseamnă că aceștia îți cauzează un damage mai mare și rezistă la mai mult damage atunci când îi lovești oriunde în afară de cap. Și mai important este că acțiunea se petrece într-un viitor în care dronele de război și vehiculele blindate sunt la ordinea zilei, iar așa cum intuiești deja, astea nu au cap și sunt greu de distrus fără gear puternic.
Încerc ca în acest review să mă rezum doar la aspectele esențiale și să nu mă las dus de val uitându-mă la lista mea de notițe pe care le-am luat pe parcursul gameplay-ului. Majoritatea notițelor mele sunt despre bug-uri și alte lucruri care nu arată sau nu sună bine. De exemplu, camera third person a jocului are momente când efectiv schimbă umărul peste care te uiți. Alteori, atunci când protagonistul intră în poziție de cover (lucru complet automat), mi s-a întâmplat ca un click dreapta să dea camera peste cap și să ajung să mă uit prin geometria hărții. Pe la începutul jocului, tot într-o situație similară, personajul meu s-a teleportat puțin într-o parte, într-un punct unde era complet expus focului inamic.
În joc există și un soi de bază permanentă sub forma unui hub social, concept pe care îl cunoaștem deja din alte jocuri similare. Doar că, acest concept nu prea se ”pupă” cu povestea jocului, care se concentrează pe ideea că ești unul dintre puținii supraviețuitori din trupele Ghosts care au venit pe Auroa. Păi cum să cred treaba asta, când am un social hub în care mai văd vreo 20 de oameni la fel de echipați și capabili ca mine?
O incoerență similară este și faptul că, spre deosebire de Wildlands, în Breakpoint producătorii nu îți permit să ai un squad de soldați controlați de calculator. Pentru că, vezi-doamne, povestea trebuie să te facă să te simți însingurat. Dar în schimb poți să cooptezi alți 3 jucători real și să ai un squad co-op cu ei. Colac peste pupăză (hah, ce-mi place expresia asta), între timp Ubisoft s-a răzgândit și a promis colegi controlați de calculator, într-un update viitor.
De fapt, cred că aici vreau să ajung cu acest review. La lansare, jocul nu pare cu adevărat terminat, ci pare mai degrabă un ”minimum viable product”. Pe alocuri e groaznic, pe alocuri există elemente foarte bine realizate. Am întâlnit un personaj care arată ca un model din jocul Soldier of Fortune (circa 1999). Era texturat foarte simplist, iar gura lui nu se mișca nici măcar asemănător cu ceea ce spunea actorul vocal care îl interpreta. Părea să fie un placeholder uitat acolo în timpul producției. Pe de altă parte, posibilitatea de a te acoperi cu noroi atunci când ești în poziție prone, și detaliile vizuale asociate cu murdărirea echipamentului, m-au impresionat. La fel m-au impresionat și anumite animații foarte specifice, dedicate interacțiunii cu un anumit tip de vehicul, sau dedicate mersului și alunecatului pe o pantă abruptă (sunt multe dealuri și zone muntoase în joc).
Și cred că e punctul în care o să comentez un pic despre prezentarea jocului. Vizual vorbind, peisajele sunt reușite iar vegetația deasă pare că-i conferă o viață aparte regiunii. Pe de altă parte, grafica nu este cu nimic mai presus de niciun alt joc Ubisoft din ultimii 2 ani. Și l-am jucat cu toate detaliile pe Ultra. Jocul poate fi rulat lejer pe orice PC modern, sau pe un laptop gaming cu o placă grafică ceva mai puternică.
Managementul obiectivelor, loadout-urile, harta, abilitățile, enigmele, lore-ul scris și dealtfel cam toate lucrurile de care ai nevoie, se găsesc sub forma unor secțiuni într-un meniu destul de greu de navigat, pe care de obicei vei vrea să îl eviți. Singurul meniu la care m-am intors mereu, pentru a echipa noi iteme, este cel de loadout, care pe PC se poate deschide direct de pe tasta L.
Și sunetul este un capitol la care Breakpoint ia o notă mediocră. Pe cât de interesant este mediul înconjurător din punct de vedere vizual, pe atât de artificial și dezechilibrat este din punct de vedere auditiv. Ca să nu mai zic despre replicile diverselor personaje. În afară de protagonistul masculin și antagonistul Cole Walker (jucat de actorul Jon Bernthal), majoritatea personajelor nu exprimă nimic. Dacă alegi ca personajul tău să fie femeie, vocea ei mi se pare mult mai puțin reușită decât a personajului masculin. Partea bună este că unele arme sună chiar bine.
Nici scenariul jocului nu ajută prea mult. Replicile sunt scrise într-un mod foarte simplist, iar conversațiile sunt de multe ori niște segmente plictisitoare. Iar jocul oferă acum și variante multiple de dialog, în încercarea de a simula o oarecare libertate de alegere. Uneori trebuie să explorezi toate aceste opțiuni, pentru a rezolva niște ”enigme”, un fel de challenge-uri pe care trebuie să le faci ca să afli un ”cine/de ce” pe care oricum îl intuiai deja.
În final, chiar dacă pe parcursul review-ului tonul meu a fost în general negativ, trebuie să vă spun că există și momente când jocul este distractiv. De exemplu, trasul cu arma se simte foarte mișto. Un alt lucru care îmi place este faptul că personajul ridică automat orice loot important de pe jos fără apăsarea vreunui buton. De asemenea, senzația de soldat singur în spatele liniilor inamice, este una care te poate face să petreci câteva ore în acest titlu fără să te deranjeze foarte mult anumite neajunsuri pe care le întâlnești.
Dincolo de modul cooperativ care poate face jocul de 100 ori mai distractiv (pentru că orice joc e mai distractiv în co-op), Breakpoint are si un mod multiplayer PvP 4v4 denumit Ghost Wars. Momentan există două moduri de joc: Sabotage (cu plantatul bombei, similar Counter-Strike doar că există revive pentru colegii de echipă) și un soi de team deathmatch care restrânge zona de luptă pe parcursul meciului. În acest mod poți primi diverse iteme pe care le poți echipa și în campania single player. De fapt, orice primești în single, poți folosi în multi, și invers. Evident, gear score-ul nu contează în multiplayer, acolo toate stats-urile sunt echilibrate pentru a avea meciuri cât se poate de fair. Recomand să încercați experiența de multiplayer. E simplă dar funcționează.
În final, vreau să spun că îmi pare rău că sute de oameni au lucrat la Breakpoint o bună bucată de vreme, doar ca în final Ubisoft să decidă să lanseze jocul în această formă nefinisată, grăbită, cu deficiențe în foarte multe arii care contează. Îmi pare rău, pentru că intuiesc că echipa de producție a fost depus foarte mult efort pentru ca acest joc să fie lansat într-o formă cât mai bună, și cu toate acestea a ieșit un joc pe care nu-l putem recomanda în această clipă. Probabil mai trebuia amânat.
Există însă și o veste bună: știm deja că Ubisoft are grijă de jocurile lor și după lansare, așa că mă aștept ca acest joc să ofere o experiență mult mai rafinată în 6-12luni. Sper ca atunci să-l pot recomanda oricui. În acest moment, le pot recomanda acest joc doar celor care vor o nouă experiență pentru co-op (cu siguranță e distractiv așa), sau celor cărora le surâde ideea de a juca un fel de Destiny 2 într-un peisaj mai serios și ancorat în câteva elemente de autenticitate. Dar dacă puteți, mai așteptați câteva luni. Cu siguranță atunci va fi mai bun, și va avea și un preț mai mic.
Galerie foto completă: