După aproape 4 ani de când s-a lansat Mortal Kombat X, spammerii si button masherii au început să intre în sevraj din lipsă de prospături pe care să le caftească cu mărețul lor “skill”.
Vestea bună este că peste aproxmativ o lună, mai exact, pe data de 23 aprilie, cei de de la NetherRealm Studios ne vor încânta cu Mortal Kombat 11, cel mai nou titlu din această franciză cu renume și tradiție.
Pe lângă asta, Ed Boon chiar dacă nu a fost de acord să îl adauge pe Shaggy în joc, s-a gândit că poate unii dintre noi suntem un pic mai ruginiți (inclusiv eu) așa că ne-a pregătit o sesiune Beta în perioada 28-31 martie, astfel încât să ne facem încălzirea, să nu ne trezim cu vreo întindere de mușchi sau oase.
Cu această ocazie, ne putem bucura și de un Beta Trailer savuros, pe care îl puteți urmări mai jos:
La prima vedere, față de titlul precedent, Mortal Kombat 11 pare mult mai fluid când vine vorba de gameplay și asta s-ar putea să ne ajute să legăm mai ușor acele combo-uri mult dorite, dar la urma urmei, este un aspect ce ține și de skill-ul nostru.
Pe lângă asta, nivelul de gore și sânge pare să fi crescut și el, acesta fiind un motiv în plus pentru a face meciurile noastre mult mai apetisante.
Când vine vorba de personaje, îi avem deja pe faimoșii Sub Zero, Raiden, Johnny Cage, Scorpion, Sonya Blade, Kano, Erron Black etc., dar se reîntorc și clasici precum Baraka, Noob Saibot, Kabal, Shao Kahn, Skarlet etc.
Roster-ul încă nu este complet, acesta fiind actualizat pe măsură ce se apropie data de lansare pentru Mortal Kombat 11. Trebuie să păstreze și ei surprizele bune mai înspre final.
Eu unul sper să îl (re)adauge și pe Kung Jin, acesta fiind și personajul meu de bază în Mortal Kombat X. Nu aveai cum să nu îi calci pe bătături pe unii cu acel toiag. Totuși, Kabal pare să fie o alternativă interesantă.