[REVIEW] Just Dance 2018 – Party animal la tine acasă

Autor: Mădălina Coman

Probabil că mulți dintre voi nu au nevoie de o introducere foarte amplă pentru seria de jocuri video Just Dance, care se apropie de un deceniu de existență. Primul titlu a fost lansat în 2009 de către echipele Ubisoft de la Milan și Paris, pe platforma Wii. Deși criticat pentru un gameplay simplist, detectarea mișcărilor defectuoasă și lipsa unui conținut adițional consistent, Just Dance a fost apreciat de-a lungul anilor pentru faptul că se adresează unui public divers, nu necesită abilități de gaming avansate și te poți bucura de el la orice petrecere, alături de prieteni.

În octombrie 2013, la nivel mondial, Just Dance a vândut 40 milioane de copii, fiind cea de-a doua franciză Ubisoft ca popularitate, după Assassin’s Creed.

Just Dance 2018 este ultimul joc din serie, fiind prima dată anunțat în cadrul E3, pe 12 iunie 2017, iar lansarea în Europa a fost pe 27 octombrie 2017. A fost anunțat ca ultimul titlu Just Dance pentru PlayStation 3.

Gameplay

Cei care sunt familiarizați cu celelalte ediții de Just Dance nu vor observa mari diferențe în ediția din 2018. Ideea jocului este să reproduci cât mai bine mișcările prezentate. Evaluarea fiecărei mișcări este încadrată în scoruri, cum ar fi Good, Super (nou introdus în franciză) și Perfect.

La final, pe baza scorurilor, obții puncte care se adună la progresul tău, împreună cu un calificativ cuprins între o stea și cinci stele. Punctele sunt recompensate în Mojo Coins, pe care le poți consuma la un tonomat. Poți accesa diverse premii, cum ar fi avataruri noi, stickers, elemente de coregrafie și melodii noi.

Există categorii specifice pentru cei care vor dansuri mai complexe, cum ar fi Dance și Fitness. Iar dacă vrei să folosești jocul ca alternativă a mersului la sală, Sweat îți arată numărul aproximativ de calorii consumate pentru fiecare sesiune.

Meniul jocului are 3 moduri principale, Kids, Just Dance și World Dance Floor. Kids este destinat copiilor între 3 și 6 ani, cu coregrafii simple, mai puțin text, iar conținutul melodiilor este ales în așa fel încât să nu fie interpretabil pentru minori. Denumirile scorurilor sunt și ele schimbate în Haha, Yay și Wow.

Este pentru prima dată când este introdus Kids în franciză, probabil pentru o acoperire mai mare de jucători. Momentan cuprinde opt melodii, dar să sperăm că pe viitor se va diversifica această arie.

World Dance Floor este, după cum sugerează, modul unde poți să dansezi împreună cu alți jucători online, să-ți compari nivelul și scorurile sau să participi la competiții. Există posibilitatea de a participa la turnee săptămânale, ai battle bosses sau poți să încerci bătăliile pe echipe.

Just Dance 2018 oferă posibilitatea de 3 modalități de control: smarphone, camera consolei și Move Controller. Cel mai la îndemână este smartphone-ul, unde tot ce trebuie să faci este să descarci aplicația gratuită Just Dance Controller și să îl conectezi la o rețea de date mobile sau Wi-fi.

Singurul dezavantaj este că îți poate scăpa telefonul din mână și te poți trezi fie cu el distrus fie poți lovi pe cineva din neatenție. Camera nu este foarte eficientă în cazul copiilor de statură mică, dar pentru adulți și copii mai mari n-ar trebui să fie o problemă. Move Controller este cea mai bună opțiune pentru acest gen de joc, iar lumina este în ritm cu muzica, ceea ce îi dă un efect interactiv.

Există melodii cu un dans de o singură persoană, altele la care poți dansa împreună cu mai multe persoane. Coregrafia se poate vedea prin intermediul animatorilor specifici fiecărei melodii sau în dreapta jos a ecranului, prin ideograme care sugerează fiecare mișcare într-un mod simplificat.

Deși se poate juca și singleplayer, adevăratul potențial se vede în multiplayer. Just Dance 2018 este genul de joc pe care îl poate juca oricine, de la membrii de familie, prieteni sau colegi de muncă. Este o activitate care te scoate din plictiseală la o petrecere unde nu cunoști pe toată lumea și vrei să spargi gheața. Ubisoft oferă Just Dance Unlimited Trial care, timp de 90 de zile, poți accesa o librărie de piese din edițiile precedente. După cele 90 de zile aceasta expiră și poate fi reînoită pe baza unei subscripții pe o perioadă specifică.

Un aspect care putea fi dezvoltat este gradul de dificultate pe fiecare melodie. Sunt piese cu o coregrafie mai simplă, la care se putea adăuga încă două nivele de dificultate, mediu și dificil. E valabil si invers, pentru melodiile cu o coregrafie mai complexă.

Grafică

Pentru cei care cunosc franciza, Just Dance 2018 nu aduce nimic nou din punct de vedere grafic. Pentru fiecare melodie există jocuri de culori și animatori diferiți, iar dacă dispuneți de un ecran generos veți avea parte de un veritabil dance club în propriul cămin.

Sunet

Pentru că Just Dance 2018 este un joc video bazat pe sunet și ritm era de așteptat ca sunetul să fie de cea mai bună calitate. Sunt incluse aproximativ 40 de piese, iar cu Just Dance Unlimited lista poate ajunge la câteva sute. Am fost surprinsă să găsesc piese de Vocaloid cu Hatsune Miku sau clasicele Daddy Cool de Groove Century sau Another one bites the dust de Queen. Indiferent ce stil de muzică asculți, jocul îți oferă posibilitatea să dansezi pe melodiile preferate.

Concluzia

Pentru cei care n-au jucat un titlu anterior, Just Dance 2018 este o surpriză plăcută și un mod activ de a petrece timpul liber. Poți căuta melodii cu un grad de dificultate mare ca să vezi ce scor poți atinge, îți provoci prietenii să danseze cu tine și este o modalitate de a face mișcare de acasă, indiferent de vârstă. Pentru cei care știu seria, Just Dance 2018 nu aduce nimic nou, exceptând modul pentru copii.

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

2 COMENTARII

    • Bună,
      Nu este nevoie neapărat de cameră. Iată ce spune articolul de mai sus:
      ”Just Dance 2018 oferă posibilitatea de 3 modalități de control: smarphone, camera consolei și Move Controller. Cel mai la îndemână este smartphone-ul, unde tot ce trebuie să faci este să descarci aplicația gratuită Just Dance Controller și să îl conectezi la o rețea de date mobile sau Wi-fi.”

      Have fun!

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.