Inițial am vrut să scriu doar despre faptul că, de la începutul acestei luni, Sony Japonia nu mai oferă service pentru repararea consolelor PlayStation 2. Însă mi-am zis că această micuță cutie de nostalgie merită ceva mai mult, așa că… hai să începem:
Consola PlayStation 2 a fost anunțată în 1999, iar în anul 2000, pe 24 noiembrie a fost lansată. Mă simt extrem de tânăr când mă gândesc ca această consolă are 18 ani, aproape cât vârsta mea.
A fost produsă până în anul 2013, deci din fericire pentru mine am trăit mai mult decât ea. Ultimul joc lansat pentru această platformă a fost Pro Evolution Soccer 2014.
Are aproximativ 4000 de jocuri disponibile iar numărul de vânzări este de peste 150 de milioane de exemplare.
Cel mai bine vândut joc de pe această platformă este Grand Theft Auto: San Andreas. Cu un număr de 17 milioane de copii vândute. Un număr imens din care putem deduce că unul din zece proprietari de PS2 deținea și o copie a jocului.
Aceste numere devin și mai impresionante când punem în balanță faptul că a trebuit să concureze cu alți trei competitori majori: Dreamcast, Xbox și GameCube. Cu toate acestea a reușit să supraviețuiască 13 ani pe linia de producție, pe parcurs suferind și un mic facelift: PlayStation 2 slimline, lansat în anul 2004. Cam în aceeași perioadă cu lansarea lui GTA: SA, ceea ce nu a putut decât să ajute vânzările.
Următoarea consolă din serie a fost PlayStation 3. Care a fost lansată în 2006 pe 11 noiembrie. Ceea ce înseamnă că cele două console au coexistat pe liniile de producție pentru aproximativ 9 ani. Pentru comparație, PS3 și PS4 au fost produse simultan pentru doar 2 ani.
Multe dintre jocurile dezvoltate pentru PS 2 au trecut testul timpului extrem de bine, având în vedere că Sony a continuat să ofere acces la jocurile vechi pe cele mai noi deviceuri, în diverse forme.