Escape from Tarkov: Predator- prima carte dintr-o serie

Cu multe luni în urmă, înainte de hype-ul cu PUBG vă scriam pe acest minunat site de Escape from Tarkov, un online first-person action RPG/Simulator cu elemente de MMO dezvoltat de o echipă de ruși de la studioul Battlestate.

Pe măsură ce a trecut timpul proiectul lor nu doar că a făcut progrese, dar a reușit să își adune și o bază de susținători suficient de mare încât a început să atragă atenția în piață.

Escape from Tarkov

Chiar dacă sunt ceva shootere militare deja lansate, puține reușesc să atingă nivelul de realism și fidelitate pe care Escape from Tarkov se străduiește să îl ofere, chit că încă se află în stadiu de Open Beta. De asemenea, faptul că se dezvoltă treptat fiecare componentă în parte oferă ocazia dezvoltatorilor să culeagă date de la fani în timp real și să facă ajustările necesare.

Totuși, în spatele unui joc există și o poveste, dar tot ce știm până acum este că la baza “peisajului” deteriorat din EFT s-ar fi aflat un conflict armat între Națiunile Unite, forțele armate din Norvinsk și companii militare private și cam atât.

Pentru a umple acest gol informațional, cei de la Battlestate Games au anunțat o serie de cărți care vor genera firul narativ de care avem nevoie pentru a pune laolaltă piesele din puzzle.

Prima carte, intitulată Predator și redactată de către Alexander Kontorovich a fost publicată de curând și este disponibilă tuturor jucătorilor din Rusia și țărilor din fostul bloc sovietic. În plus, s-a început deja adaptarea pentru limba Engleză, Germană, Poloneză și Chineză.

Iată și o scurtă declarație din partea directorului general de operațiuni, Nikita Buyanov:

Evenimentele din carte ne oferă ocazia să efectuăm o analiză mai profundă asupra cadrului și ambianței, ceea ce ne permite să învățăm mult mai multe despre locația în care se desfășoară acțiunea, circumstanțele care au dat naștere la conflict și oamenii care au devenit victimele acestora, iar acum încearcă să supraviețuiască într-un haos care nu mai contenește. Prima carte este despre “Scavs” (n.r: Scavengeri). Deja lucrăm cu numeroși autori și credem că această serie de cărți va fi una mare.

Vi se pare cunoscut cumva acest tipar? Sigur ați auzit de seria de jocuri Metro și cărțile lui Dmitry Alexeevich Glukhovsky. Ai naibii ruși. Când se pun pe treabă, chiar fac un lucru de ispravă.

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.