Nu de multe ori ai ocazia să scrii despre o noutate absolută, adică despre un produs care abia s-a lansat și este primul dintr-o anumită categorie. Din fericire, astăzi este unul dintre acele momente, lucru care mă încântă nespus. Este vorba despre Samsung CHG90, monitorul cu cel mai mare raport de aspect de pe piață – 32:9. Practic, CHG90 este cel mai lat monitor de gaming existent în acest moment pe piață.
Acesta nu este doar un review al unui produs, ci și al acestei noi încercări de inovare în materie de raport de aspect. O idee care ar putea avea succes sau, din contră, ar putea să rămână pentru totdeauna la stadiul de exotism pe care, deși toți îl apreciază, nimeni nu știe sigur dacă și-l dorește.
OK, este cel mai lat monitor din lume. Altceva?
Samsung CHG90 nu este doar cel mai lat monitor din lume. E adevărat, cu acest aspect (haha, see what i did here?) îți ia ochii, dar nu doar prin asta își justifică prețul de 1500 de euro. Pentru că… da, costă 1500 de euro.
Monitorul despre care vă povestesc include cele mai noi tehnologii vizuale de la Samsung. Dintre ele, capul de afiș este iluminarea QLED, adică LED + Quantum Dot. Acest lucru îmbunătățește drastic capabilitatea monitorului de a afișa culori foarte ”vii” (cu saturație mare) chiar și la un nivel foarte mare al luminozității setate. Este cu adevărat spectaculos.
Dar nu vă lăsați păcăliți de dictonul ”dacă se vede bine, înseamnă că nu e cu adevărat de gaming”. Acest monitor face parte din gama de gaming de la Samsung. Panoul este un VA curbat ce oferă o calitate foarte bună a imaginii, reușind totodată să se laude cu niște capabilități extrem de importante pentru gaming: o rată de refresh de 144Hz, timp de răspuns perceptibil de doar 1ms și, compatibilitate cu FreeSync 2.
Diagonala display-ului este de 49”, iar rezoluția este de 3840×1080 pixeli, adică exact rezoluţia creată de 2 monitoare Full HD puse unul lângă celălalt.
Un monitor cu rezoluție cât două, dar util cât trei. Stai, ce?
Dacă am pune 2 monitoare Full HD de 27” unul lângă celălalt, am avea exact aceleași dimensiuni ale display-ului, cu excepția faptului că marginile celor 2 monitoare ar fi exact în cel mai important punct al imaginii, adică în mijloc.
Pentru a evita această problemă, tradiționalul setup de gaming multi-monitor este compus din 3 monitoare. Astfel, cel central furnizează imaginea obișnuită a unui monitor singular, în timp ce celelalte două sunt responsabile cu vederea periferică. Prin urmare, 3 monitoare, 2 margini deranjante între ele, 3 cabluri de semnal video și 3 cabluri de alimentare. Totul, pentru un setup care să te înconjoare.
Samsung CHG90 oferă 2 treimi din rezoluția și raportul de aspect al unui setup obișnuit triple-monitor, însă rezolvă foarte elegant problema imersiunii. Nu mai există margini verticale care să te distragă de la joc, iar curbura destul de acută te înconjoară și îți umple cu succes câmpul vizual.
Sincer, rezoluția ridicată a unui setup triple-monitor nu a fost niciodată un lucru cerut de public, ci un rău necesar, un rezultat al faptului că ești obligat să folosești 3 monitoare de aceeași rezoluție. Spun că a fost un rău necesar, pentru că obținerea unui framerate ridicat pe o rezoluție de 5760×1080 nu este nici astăzi un lucru ușor pentru majoritatea configurațiilor, iar 2 dintre cele 3 monitoare erau ”irosite” exclusiv cu detalii pentru vederea periferică, locul unde se află cele mai puține detalii utile pentru gameplay.
Acest monitor de la Samsung are o rezoluție mult mai ușor de digerat pentru calculator, oferind totodată un nivel de detaliu bun în toate zonele ecranului. Desigur, nu spun că nu mi-ar fi plăcut să văd o rezoluție mai mare însă pentru prima iterație a monitoarelor super ultra-wide, cred că rezoluția actuală este o decizie corectă ce le va uşura intrarea pe piaţă. La fel cum cred și despre ochelarii VR de la Oculus și HTC că au o rezoluție foarte bună pentru prima generație de VR pentru consumatori.
Deci, Samsung CHG90 reprezintă un monitor cu rezoluție cât două, dar util cât trei. Să trecem mai departe.