EA a cumpărat studioul din spatele seriei Titanfall

După închiderea studioului Visceral Games responsabil pentru dezvoltarea seriei Dead Space și a unui titlu Star Wars încă neanunțat, plus integrarea sau mai degrabă restructurarea Bioware Montreal în cadrul EA Motive, cei de la Electronic Arts par să fie într-o continuă schimbare și adaptare.

În urmă cu foarte puțin timp aceștia au achiziționat studioul Respawn Entertainment responsabil pentru dezvoltarea seriei Titanfall, dar și a unor proiecte încă neanunțate, printre care un joc Star Wars și unul VR.

Tranzacția a fost încheiată pentru suma de 315 milioane de dolari, la care se va mai adăuga un bonus de 140 de milioane de dolari în cazul în care se ating anumiți indicatori de performanță stabiliți de comun acord.

EA

Vince Zampella, CEO-ul Respawn ne anunță printr-o scrisoare deschisă pe site-ul companie că acesta nu a fost un pas chiar necesar, dar a fost o alegeră destul de logică pentru ei, astfel încât vor avea acum acces la resursele pe care cei de la EA le au la dispoziție, tehnologia nouă și expertiza de care au nevoie pentru a dezvolta jocuri cât mai bune.

În același timp ni se confirmă că se află în dezvoltare și un nou joc Titanfall, ceea ce nu are decât să bucure fanii seriei.

Totuși, trebuie să recunosc că tratez cu oarecare scepticism și frică această achiziție. Am primit asigurări de la Zampella că EA nu se va implica efectiv în procesul de dezvoltare al jocurilor de sub tutela Respawn.

Îmi e foarte greu să cred asta. Consider că înainte, gradul de independență era mult mai mare față de ce o să fie pe viitor. Nu trebuie să uităm că și EA are un acționariat pe care să îl mulțumească și uneori ne putem aștepta la situațiile precum fiascoul cu Mass Effect Andromeda și ale sale animații, care au distrus un titlu iubit de mulți fani, deoarece s-a dorit o lansare mai rapidă din rațiuni pur economice.

Steam Greenlight

Pe de altă parte, poate chiar s-a și vrut intenționat ca acel titlu să iasă rău, astfel încât Anthem, noul IP care se va lansa anul viitor, să pară mult mai bun în contrast cu Andromeda. Este o teorie de-a mea. Oricât ar vrea un dezvoltator să producă un titlu calitativ, se găsește uneori management-ul să zică opusul.

Sursa:[Electronic Arts]

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.