Dacă nenea Drăculea s-a decis să schimbe muntele pe mare și să sugă sarea din sângele marinarilor în World of Warships, atunci jucătorii de World of Tanks PC și Console vor fi nevoiți să înfrunte un monstru mistic.
Se spune că tatăl lui este Frankenstein și mama Ratte, iar vărul de gradul doi este Belzebut. Noi știm doar că îl cheamă Leviathan și plictisit fiind de la atâta butonat televizorul în Tartar (nu sosul, grataragiilor), a decis să iasă afară să se joace cu sufletele celorlalți tanchiști.
Veți avea parte atât de un mod PvE în care va trebui să înfruntați ceva minioni de groază până să ajungeți la “boss-ul” final cât și un mod 15 vs 15 în cazul în care sunt jucători care își doresc adversari cu mai mult creier, decât cenușă vulcanică.
În plus, chiar și tancurile pe care le veți controla par a fi rude și ele cu Frankenstein, fiind dotate cu o turelă principală și una secundară. Această implementare, care ne duce cu gândul la World of Warships, ne dă de înțeles că există posibilitatea ca pe viitor să vedem și alte tancuri clasice, cum ar fi cele franțuzești sau rusești.
Acum, la final de material vă las în compania lui Richard Cutland a.k.a The Challenger cu un tutorial special pentru stârpirea zombalăilor.