[REVIEW] Gran Turismo Sport – PS4

Ultima dată când am testat un racing game exclusiv pentru PS4 a fost în octombrie 2014, când consola “cea mare” a companiei Sony primea un arcade racer sub forma lui Driveclub.

Driveclub nu a fost nicidecum un succes, din contra, a fost criticat pentru conţinutul restrâns pe care îl oferea jucătorului: foarte puţine maşini şi un număr incredibil de mic de trasee. Cu toate acestea, toţi fanii PlayStation pasionaţi de cursele cu maşini aşteptau un singur joc posibil: cel de-al şaptelea joc din seria Gran Turismo.

Gran Turismo 7 nu a fost numele câştigător se pare, studioul Polyphony a decis să meargă pe piaţă cu numele de “Gran Turismo Sport“, bazându-şi noul proiect mai mult pe competiţie şi pe aspectele tehnice decât pe cantitate şi cifre impresionante.

După un eveniment de presă în care am avut şansa să învăţ pe propria piele cu ce se mănâncă cursele de maşini, v-am pregătit un review în care o să încerc să le răspund fanilor jocurilor cu maşini la singura întrebare pe care o au în minte: este GT Sport simulatorul suprem pentru PS4?

GT Sport

Gameplay:

Nu cred că miră pe nimeni faptul că noul Gran Turismo Sport, asemeni multor simulatoare auto, nu include şi o componentă de tip story. Nu avem personaje, fire narative sau acţiune; este pur şi simplu un joc cu şi despre cursele cu maşini.

Seria GT a fost mereu cunoscută că fiind unul dintre cele mai bune simulatoare auto disponibile, poate chiar cel mai bun, iar noul titlu nu se abate deloc de la tradiţia seriei. Deşi diferit faţă de toţi predecesorii săi, Gran Turismo Sport livrează în continuare aceeaşi experienţă excelentă de şofat.

Fiecare model de maşină se conduce și se comportă diferit, situație ce poate fi comparată cu cel real. Dat fiind faptul că la evenimentul de lansare al jocului am avut şansa de a conduce un BMW M4 pe un circuit de curse pot afirma cu tărie că modelul de joc se comportă în conformitate cu originalul.

GT Sport

Înainte de vorbim despre modurile de joc prezente în noul simulator de pe PS4, trebuie să specific anumite aspecte cheie despre joc, importante pentru fanii jocurilor cu maşini, şi anume numărul de maşini şi de trasee.

Gran Turismo Sport pune la îndemâna jucătorului un total de 162 de maşini de la multe branduri cunoscute: Ford, BMW, Audi, Ferrari, Lamborghini, McLaren, Aston Martin şi lista poate continua.

Circuitele prezente din joc sunt în număr de 40 şi marea majoritate sunt realizate după circuite reale precum Nürburgring, Suzuka sau Interlagos.

Deblocarea acestora se face odată cu progresia în nivel, astfel încât odată cu atingerea nivelului 20 toate traseele sunt disponibile. Spre deosebire de vechile titluri Gran Turismo, dar şi faţă de competiţia actuală (reprezentată de Forza Motorsport 7 şi de Project Cars 2) GT Sport este cel mai sărac din punct de vedere al numărului de maşini şi de trasee prezente în joc.

GT Sport

După cum sugerează şi titlul jocului, modul online al noului Gran Turismo se învârte în jurul conceptului de competiţie şi de sportivitate. Tot acest concept este atât de adânc implementat în joc încât înainte de a intra pentru prima dată în modul online, jucătorul va trebui să urmărească un mini-documentar în care îi sunt explicate ca la carte ce înseamnă sportivitate şi ce acţiuni sunt imorale într-o cursă cu maşini.

GT Sport

Dacă modurile online prezente în joc sunt deja clasice, aş putea spune, pentru un astfel de simulator auto, campania solo se distanţează semnificativ de titlurile precedente ale seriei.

Atât în GTS5, cât şi în GT6, jucătorul putea concura într-o campanie single-player foarte lungă şi variată; GT Sport renunţă la campanie şi aruncă în faţă jucătorului o suită de challenge-uri divizate în trei etape separate: Driving School, Missions şi Circuit Experience. Scopul acestor misiuni este de familiarizare cu experienţa oferită de joc, dar şi de a il face pe acesta să îşi dorească un scor cât mai bun, alături de medalia de aur.

Spre deliciul pasionaţilor de maşini, dar şi de fotografie auto, GT Sport introduce modul Scapes, un photo mode prin care jucătorii pot realiza poze artistice cu maşinile din colecţie alături de peisaje inedite de pe întreg mapamondul.

GT Sport

Toate modurile de joc enumarate mai sus sunt disponibile exclusiv online, ceea ce înseamnă că fără o conexiune de internet acestea nu pot fi jucate. Singurul mod offline al noului Gran Turismo este modul arcade care include Single Race, Time Trial, Drift, un mod split screen pentru doi jucători, dar şi un mod VR disponibil pentru posesorii de PlayStation VR.

Grafică şi Sunet

Cu siguranţă cea mai spectaculoasă caracteristică a noului Gran Turismo este grafica. Deşi povesteam despre un număr limitat de maşini jucabile (doar 162), dezvoltatorii jocului au depus un efort impresionant când vine vorba de modelele maşinilor. Pur şi simplu sunt cele mai detaliate maşini pe care eu unul le-am văzut într-un joc cu maşini. Fie că vorbim de exterior sau de interior, maşinile din GT Sport au fost realizate 100% în conformitate cu originalele.

GT Sport GT Sport

Mulţi dintre voi vor compara GT Sport cu Forza 7 şi cu Project Cars 2, simulatoare auto lansate şi ele anul acesta, iar comparaţia nu este una nefondată, deoarece la urma urmei toate trei reprezintă un etalon în ceea ce priveşte jocurile cu maşini.

Cu toate acestea, deşi Forza şi Project Cars vin cu o listă mai bogată de vehicule, Gran Turismo Sport le este mult superior din punct de vedere grafic, dar şi tehnic. Comparate simultan, GT Sport se situază în fruntea clasamentului atât pentru cel mai tehnic simulator, cât şi pentru cele mei realiste modele de maşini.

GT Sport

Singurul capitol la care GT Sport nu străluceşte aşa tare este design-ul şi grandoarea traseelor disponibile. Toate traseele din joc sunt situate în zone de câmpie; nu avem parte de munţi înzăpeziţi; de jungle sălbatice sau de deşerturi aride.

GT Sport

Şi coloana sonoră a jocului este una aleasă atent: avem parte de melodii antrenante, care se potrivesc cu acţiunea rapidă de pe ecran. Sunetul maşinilor este mult peste orice concurenţă, lucru care dovedeşte încă o dată cât de dedicaţi au fost cei de la Polyphony în realizarea celor mai minuțioase detalii ale vehiculelor.

Silviu Pârvu
Silviu Pârvuhttps://www.overheat.ro/
Ziua e redactor la Overheat, iar noaptea este Batman. Individul se consideră înțelept precum Obi-Wan, șarmant asemeni lui Ezio, răzbunător precum Kratos și misterios ca însuși Cavalerul Negru. Îi plac filmele și cărtile bune, comics-urile, electronicele fel de fel, muzica rock și rap și iubește fetele care știu că pentru a fura inima unui băiat au nevoie de un cuțit. Cel mai grav dintre toate? Se intitulează "gamer"!
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.