Zilele acestea au fost unele extrem de agitate pentru scena profesionistă de Counter Strike Global Offensive, căci se desfășoară calificările pentru prima etapă a Minorului european. Nu am dat prea mare importanță pentru că nu juca nicio echipă cu care țin, iar meciurile nu sunt atât de spectaculoase.
Așa că într-o sâmbătă seară stăteam liniștită și mă uitam la Jaxi, jucător profesionist român de Counter Strike Global Offensive. Dintr-o dată tot chatul a explodat și dădeau mesaje că un jucător de la Invictus Aquilas, Purice “Ciocardau” Daniel, are niște spray controluri neconvenționale în meciul pe care îl disputau cu cei de Team Dignitas pentru un loc într-una dintre finalele open qualifierului ce i-ar fi dus în faza Online a Europe Minor.
Curioasă de fel am intrat și eu să văd cum stă treaba, nu am pus prea mult preț pe acel Twitch clip pentru că nu îmi stă în fire să iau o decizie fără dovezi mai clare, au mai venit încă vreo două astfel de videoclipuri, la fel nu m-au impresionat atât de tare cât ciocanul dreptății să răsune în cameră.
La sfârșitul celui de-al treilea meci din serie, scor 1-1 și 15-7 la harta curentă, jucătorul celor de Invictus a primit un ban manual de la administratorii CEVO pentru “cont suspect” și a permis echipei Team Dignitas să meargă mai departe, deși echipa din România era la o rundă de a-și adjudeca BO3ul.
După ce am văzut asta, am zis gata, nu mai este nicio urmă de îndoială, a primit ban de la anti-cheat, dar stai … e un ban dat de admin, nu de către clientul de anti-cheat. Am pus furca jos și am crezut că și ceilalți o să facă la fel, însă nu prea a fost așa, când am intrat pe reddit deja erau 6 threaduri diferite făcute cu faptul că a luat ban.
Acesta a fost firul narativ al serii pentru mine. Acum nu o să intru într-o polemică dacă a avut cod sau nu pentru că nu acesta este motivul din care aduc în discuție întâmplarea asta, dar hai să examinăm un pic totul.
Cei care făceau streaming la meci în limba engleză, Unikrn, au contribuit foarte mult la mișcarea browniană împotriva echipei din România. Profesionalismul nu era tocmai la el acasă – au mai fost faze de VAC în foarte multe meciuri, dar niciodată nu am auzit un comentator spunând “mă duc să chem adminii” sau “în viața mea nu am văzut un aim atât de bun”. Înțeleg că poate situația o cerea, dar nu o spui în gura mare… că astfel se creează o situație ieșită din comun, expansivă și volatilă, la care se iau decizii proaste.
Nu trebuia să fie dat un ban manual, dar ținând cont de presiunea exercitată de comunitate, adminul acelui meci a dat comanda de ban fără să se gândească că afectează cariera unui jucător tânăr sau șansele unei echipe de a participa pentru prima dată la un eveniment de o asemenea importanță. Iată însă că așa a fost să fie. Oricum, timpul nu ar fi fost de partea lor pentru că ieri s-a desfășurat faza online a Minor qualifier și nu ar fi fost posibil să pună bracket-ul pe pauză pentru a analiza demoul meciului respectiv. Prin urmare, românii au tras paiul scurt.
Dacă e ceva de învățat din situația asta este că diplomația și profesionalismul pică în momenul în care ai de-a face cu cifre care sunt din ce în ce mai mari. Nu contează ce și cum spui. Atunci când cuvintele tale sunt miere pentru audiență, puțin îți pasă de ce se va întâmpla.
Să spunem că nu ar fi fost acea reacția casterului, ar mai fi existat situația? Poate că da, poate că nu, dar sper să nu mai existe pe viitor astfel de întâmplări care nu doar că pun o scenă națională într-o lumină extrem de proastă, dar îți și îndepărteaza potențialii jucătorii, pe principiul ”dacă și la nivelul astă trișează… de ce să mai joc?”
Cazul jucătorului de la Invictus este unul mai puțin grav față de alte întâmplări năstrușnice din cadrul turneului. Ai avea impresia că un astfel de eveniment va fi luat în serios de jucătorii care participă. În schimb, am avut parte de echipe ce au în componență indivizi cu un istoric nu tocmai curat, ba mai mult, au fost jucători care în timpul meciurilor s-au folosit de anumite soft-uri ce le ofereau un avantaj… sau mai multe.
Pe lângă asta, au fost și alte lucruri ce au afectat bunul mers al lucrurilor, de la un seeding care parcă folosește RNGul din Hearthstone, la servere proaste și comunicare defectuoasă din partea administratorilor de meci, practic un mini-fiasco din partea celor de la CEVO/ELEAGUE, cărora le-a fost încredințată organizarea acestui qualifier.
Acum ar fi momentul oportun pentru WESA să ne arate cât de mult ține la jucători, dar ținând cont că din organizație face parte și ESL, un competitor pentru CEVO și ELEAGUE, nu am speranțe foarte mari.
Counter Strike Global Offensive este mereu lăsat în urmă de către Valve și nu înțeleg de ce, având în vedere că aduce aproape la fel de mult viewership și implicit bani ca Dota 2 în anumite regiuni.
Dacă excludem China, unde de abia de vreo 2 luni CS GO a fost lansat în mod oficial prin intermediul Perfect World, shooterul celor de la Valve nu stă deloc rău.
Mulți ar spune “nu le pasă” și sunt oarecum de acord cu ei, jocul nu a mai avut de mult timp un update care să repare toate lucrurile urâte de care ne lovim zi de zi. Nu sunt pretențioasă, nu vreau hărți noi, nu vreau arme noi, vreau un joc care să nu mă lase cu o senzație de CSGOed la sfâșitul zilei. Nu mai vreau să fiu pusă într-un party de 4 și să nu primesc niciun fel de info de la coechipieri din cauză că ei sunt pe TeamSpeak sau Discord. Prime-ul nu garantează că nu o să ai parte de jucători dubioși care se uită prin pereți la tine. Tickrateul serverelor nu a făcut și el saltul la 128.
I am utterly ASHAMED to be a professional CS:GO player. Is this really the importance given to a qualifier to the most important event ????
— Nathan Schmitt (@NBK) October 14, 2017
După cum puteți vedea… o grămadă de probleme. Ce s-a întâmplat în aceste zile este doar vârful icebergului de care s-a lovit din plin scena profesionistă de Counter Strike Global Offensive. Acum trebuie să vedem dacă Valve va procrastina în continuare sau dacă după terminarea calificărilor la Major va pune și osul la muncă spre îmbunătățirea jocului.
Așa că, Valve, bagă tare. Tempus fugit.