Internaționalul cu numărul 7 se apropie cu pași repezi către final. Pe parcursul evenimentului Valve a dezvăluit mai multe lucruri, de la implementarea unui AI mai bun prin intermediul OpenAI la faptul că o echipă din cadrul studioului lucrează la un nou Card Game numit Artifiact.
Ultimul anunț a stârnit emoții mixte în rândul fanilor pentru ca asta ar însemna că celelalte jocuri Valve nu vor mai primii la fel de multă atenție.
Însă iată-ne azi în fața unui teaser pentru următorii doi eroi ce vor fi disponibili odată cu următorul update de Dota 2.
Personajele par scoase dintr-un film Pixar, însă nu trebuie să fim descurajați de felul în care arată. S-ar putea să avem iar schimbări de meta importante, cum ar fi introducerea unei mecanici de break. În trailer putem vedeam cum Pangolinul Încălțat îi taie țepii lui Bristleback prin urmare este posibil ca acesta să nu se mai poate folosii de abilitatea pasivă, dar poate nici de Quill Spray.
Cel mai probabil va fi un erou de Melle Agility pe partea de Radiant la modul în care este prezentat. Pe lângă acest erou șarmant, filmulețul aduce în prim plan pentru câteva secunde și un personaj mai puțin prietenos, care este pe cealaltă parte a baricadei, pe Dire. Din puținele momente în care o vedem pe frumoasa zână înaripată putem să presupunem că ea va fi un erou de Ranged Intelligence.
Cei doi noi eroi din Dota 2 își vor face apariția în noul update numit The Dueling Fates.