The Underground King: încă un indie Made in Romania

Creativitatea este unul din lucrurile care ne-a făcut țara foarte cunoscută la nivel internațional. Alexandru Nechita și Alex Nae, doi developeri români, ne-au demonstrat că atât timp cât pui pasiune într-un proiect, acesta se va putea realiza. Chiar dacă ai nevoie de bani, aceștia vor veni pe parcurs.

Cei doi lucrează de ceva timp la un joc pentru PC/ MAC și Linux care va fi publicat cel mai probabil anul următor. Dezvoltatorii au suficientă experiență și timp pentru a lucra în continuare, însa au nevoie de un alt lucru esențial – bani.

Jocul băieților se cheamă The Underground King și are deja un demo disponibil prin intermediul căruia ne putem face o idee despre activitățile pe care jucătorul va trebui să le facă.

Prima dată când am încercat acest titlu m-am pierdut pentru câteva secunde, fiind obișnuit cu jocuri total diferite. Însă, The Underground King oferă o experiență nouă și foarte amuzantă, mai ales dacă vii dupa ce ai terminat jocuri AAA cum ar fi The Witcher 3 sau Far Cry Primal.

Mecanicile de joc sunt puțin diferite față de ce mă așteptam. După ce am văzut trailerul, automat m-am gândit la Hill Climb Racing de pe telefon, însă am fost surprins plăcut când am intrat în prima cursă și am descoperit că jocul este total diferit.

Grafica este superbă din toate punctele de vedere, cum era de așteptat de la Alex Nae, fost angajat Ubisoft care a lucrat la titluri precum Assassin’s Creed 4, Far Cry 4 sau Rainbow Six Siege. Nici Alexandru Nechita nu duce lipsă de experiență, acesta lucrând în trecut la AlphaBetty și Candy Crush Jelly.

Recomand The Underground King pentru un gamer care vrea câteva minute să intre într-un joc, să facă 2-3 curse și apoi să dea exit? – nu. Acest titlu necesită ceva timp pentru a te acomoda cu el, deoarece vei avea foarte multe lucruri de făcut, iar modul în care poți customiza anumite lucruri trebuie citit cu atenție pentru a fi înțeles.

Dezvoltatorii au adăugat de asemenea și foarte multe glume în joc. Era de așteptat de la doi oameni care vin din România, o țară unde lumea știe ce înseamnă amuzamentul. Un lucru care mi-a atras rapid atenția este faptul că poti să pescuiești. Da, poți pescui într-un joc cu mașini. Încă un punct pentru originalitate din partea mea 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=B7hZmL3wkEU

Acum, revenind la capitolul bani, baieții au nevoie foarte multă de susținere financiară pentru a termina proiectul. Aceștia au deschis un cont de KickStarter și doresc să strângă în total 15.000 euro. Au adunat deja 3.000, așa că dacă doriți să susțineți dezvoltatorii români îi puteți ajuta de asemenea. Pagina lor de KickStarter este aici.

Daca vreți să vedeți cum arată The Underground King acum, aveți ocazia de a descărca demo-ul de aici.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul jocului, theundergroundkinggame.

Sursa: [Comunicat de presă]

Răzvan Ţuţuianu
Răzvan Ţuţuianuhttp://raztutu.hol.es
Programator pasionat de tot ce mişcă în IT
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -
- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.