AMD Ryzen 5 se apropie cu paşi repezi!

Aşa cum ştim, după multe discuţii şi păreri mai mult sau mai puţin plauzibile, zvonuri şi scurgeri de informaţii, AMD a lansat în sfârşit, în urmă cu ceva timp vârful de gamă din seria Ryzen, care a reuşit să exceleze prin raportul preţ-performanţă faţă de principalul lor competitor.

Atunci când auzim de vârfuri de gamă ne gândim la preţuri pe masură, şi aşa şi este, nu toată lumea îşi permite să dea 1600-2600 de lei pentru a avea parte de performanţele maxime ale unui Ryzen 7, mai ales cu salariile de la noi.

Dar totuşi, nu dorim să sacrificăm foarte mult performanţa din cauza bugetului…ştim cu toţii cum e, așa că AMD doreşte să satisfacă nevoia consumatorului de a avea un calculator performant la un preţ rezonabil, cu ajutorul procesoarelor Ryzen 5, care reprezintă gama mijlocie de preţ, şi care, la fel ca şi vârful de gamă, prezintă un raport preţ-performanţă demn de luat în seamă.

După cum putem observa în poza de mai sus, regăsim cele 4 procesoare ale seriei 5. Piscurile acesteia sunt reprezentate de 1600X şi 1600, acestea două având 6 nuclee şi 12 fire de execuţie de fiecare, cu frecvenţele aferente. Coborând mai jos, regăsim procesoarele 1500X şi 1400, acestea din urmă având 4 nuclee şi 8 fire de execuţie(automat preţul scade).

Practic sunt aceleași procesoare ca şi vârfurile de gamă, doar că au atât frecvenţele cât şi numărul de nuclee/fire de execuţie mai scăzut, lucru care le face să fie și mai accesibile.

După cum am spus, Ryzen 5 reprezintă categoria de mijloc din punct de vedere al preţului, şi vor varia în jurul acestora :

  • AMD Ryzen 5 1600X – 1.269 RON;
  • AMD Ryzen 5 1600 – 1.109 RON;
  • AMD Ryzen 5 1500X – 959 RON;
  • AMD Ryzen 5 1400 – 859 RON;

De menţionat ar mai fi faptul că, 3 dintre procesoare au incluse și “răcitoare”, cine optează pentru 1600X va trebui să-şi achiziţioneze un cooler separat.

Personal îmi place cum AMD a revenit pe piaţă, şi sunt sigur că au destui aşi în mânecă astfel încât să dovedească faptul că şi-au ridicat standardele şi că progresează zilnic.

Procesoarele AMD Ryzen 5 se vor lansa pe data de 11 aprilie şi sunt disponibile la precomandă.

NEA POPA
NEA POPA
Nu e nevoie de prea multe cuvinte,numele spune destule.Orice vârstă am avea sau in orice domeniu am activa,aici pasiunea ne uneşte.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.