Partea a doua a trailerului pentru povestea din Injustice 2 ne introduce cu un lux de amănunte în povestea jocului ce va urma să apară. În acesta debutează foarte multe personaje pe care nu le-am văzut în filmulețele anterioare : Flash, Green Arrow, Green Lantern, Reverse Flash, Captain Cold şi Bane.
Toate bune şi frumoase, avem un număr mare de caractere, dar care este scopul suprem al acestora? Pe de o parte este încercarea foştilor simpatizanţi ai regimului lui Superman să îl readucă la gloria sa de odinioară, iar pe cealaltă parte îl avem pe acelaşi Batman care va reprezenta un pilon al rezistenţei. Însă va avea aliaţi noi, precum Flash şi Robin, iar între timp va încerca să îşi redobândească încrederea în Green Lantern.
Ei bine, de vreme ce jocul ne va oferi un număr mare de eroi din care să alegem să purtăm propria noastră luptă, mai există multe întrebări pe care mi le pun. Cum de mai este în viaţă Green Arrow, care a fost ucis într-un mod brutal de Superman? Ce scopuri urmăreşte Reverse Flash şi ce avantaje ar avea de pe urma revenirii la putere a lui Superman?
Ei bine, cred că aceste întrebări vor fi răspunse fie când jocul va fi lansat, fie în noile benzi desenate. Cu toate acestea, trailerul este unul care mă face să aştept cu mai multă nerăbdare data de 16 mai 2017.