BenQ, unul dintre cei mai apreciați inovatori în materie de monitoare, anunță două noi modele de monitoare profesionale 4K și QHD. BenQ PV3200PT și PV270 sunt gândite special pentru editare video și au, pe lângă rezoluția uimitoare, și o paletă de culoare mai extinsă.
PV3200PT este primul monitor de la Benq gândit pentru profesioniști din domeniul editării de video clipuri sau chiar scurtmetraje. Monitorul vine cu un display wide-angle IPS de 32 inch la rezoluție 4K (3840×2160). În plus, datorită gamutului extins ce acoperă 100% din spectrul Rec.709 și 100% din cel sRGB, monitorul va afișa corect toate culorile și nuntele necesare în procesul de editare video.
Cel de al doilea model al seriei, BenQ PV270, este un monitor IPS profesional de 27 inch cu o rezoluție QHD (2560 x 1440 pixel) și un gamutul de culoare ce acoperă 100% Rec.709, 96% DCI-P3 și 99% Adobe RGB.
Cele două modele de monitoare au picior cu pivot reglabil pe 4 direcții, garanție extinsă de 5 ani pentru monitor și 6 luni de garanție pentru eventuali pixeli morți și se vor lansa pe piața locală în cursul lunii octombrie, la un preț recomandat de 6299 lei pentru PV3200PT și 4399 lei pentru PV270.