Cooler Master tocmai au anunțat MasterLiquid Maker 92, un sistem de răcire cu lichid de mărimea unei palme. E drept că-i vorba de o palmă ceva mai generoasă, însă e pentru prima dată când un producător reușește să incorporeze un sistem de răcire cu lichid într-o singură bucată.
Până acum, mai toate soluțiile de răcire bazate pe lichid păreau să fie adresate celor care dispun de carcase generoase din punct de vedere al spațiului interior. Cooler Master par să fie singurii care s-au gândit să dezvolte o astfel de tehnologie, orientându-și puțin atenția și asupra celor care fie dispun de plăci de bază în formate mini, fie carcase de dimensiuni mai reduse. Sau cine știe, poate celor care intenționează să își construiască niște computere de gaming ceva mai discrete.
Specificatii tehnice MasterLiquid Maker 92
Model | MLZ-H92M-A26PK-R1 | |
Compatibilitate cu soket-uri INTEL LGA | 2011-v3/ 2011/ 1151/ 1150/ 1155/ 1156 | |
Alimentare | SATA si mufa 4-Pin | |
Constructie | Aluminiu | |
Dimensiuni | Vertical | 99.9 x 81.6 x 167.5mm (3.9 x 3.2 x 6.6”) |
Orizontal | 99.9 x 142 x 118.8 mm (3.9 x 5.6 x 4.7”) | |
Ventilatoare | Dimensiuni | Φ95x 25.4 mm (3.7 x 1”) |
Flux de aer | 49.7 CFM (max) | |
Presiuni aer | 6.4 mmH2O (max) | |
Nivel zgomot | 30 dBA(max) | |
MTTF | 350,000 ore | |
L-10 Life | 50,000 ore | |
Voltaj | 12 VDC | |
Pompa | Nivel zgomot | <12 dBA(max) |
MTTF | 175,000 hours | |
L-10 Life | 50,000 hours | |
Voltaj | 12VDC | |
Garantie | 5 Years |
Pe mine, apariția lui MasterLiquid Maker 92 mă bucură, deoarece sunt împătimit al computerelor de dimensiuni reduse, fie ele de gaming sau nu, iar integrarea unui sistem de răcire cu lichid, cu tubulatură, recipiente pentru lichid și alte fire, era pur și simplu imposibilă sau un challange serios.
În cazul în care v-ați uitat cu atenție peste specificațiile tehnice, probabil ați realizat dimensiunile pentru montarea atât verticală cât și orizontală. Pentru că da, jucăria asta știe să profite la maxim de spațiul interior și poate culisa dintr-o poziție în alta, în funcție de preferințe sau de necesități.
Din păcate sistemul de prindere pare sa fie disponibil, cel puțin până acum, doar pentru platforma Intel.
https://www.youtube.com/watch?v=DR5dJHv9ktA
În ceea ce privește prețul nu avem încă informații oficiale, însă știm că pe la începutul lui septembrie urmează să fie livrate primele precomenzi, urmând că mai apoi să ajungă și în stocurile retailerilor.