Pe 11 august, Blizzard a lansat a patra aventură pentru jocul Hearthstone, ”One Night in Karazhan”. Noua aventură aduce 45 de cărți noi în colecțiile jucătorilor, patru wing-uri și un prolog al aventurii. Tematica pentru ”One Night in Karazhan” ne conduce în perioadele de glorie ale Karazhan-ului, unde tânărul Medivh își executa cu succes rolul de Guardian of Azeroth, fiind chiar și un burlac pe cinste.
După luptele date în celelalte aventuri, jucătorii sunt acum invitați la o petrecere de soi a cărui gazdă este Medivh. Dar nu mare le va fi mirarea când vor descoperi că Medivh lipsește cu desăvârșire, iar misiunea jucătorului este să-l aducă pe acesta înapoi, să restabilească ordinea în Karazhan pentru ca petrecerea să poată continua.
Așadar, ”One Night in Karazhan” debutează cu un Prolog, unde Medivh are parte de un ”mic” intrus la petrecerea sa, și anume pe Malchezaar.
Deranjat de faptul că nu a primit o invitație la petrecere, Malchezaar îl provoacă pe Medivh la o luptă, unde ambele personaje pornesc cu +30 Armor, Medivh având ca și Hero Power: Draw 3 cards (2 Mana), pe când Marchezaar are ca și Hero Power: Summon a 6/6 Abysall (2 Mana). Deck-ul prestabilit al lui Medivh va conține în mare parte numai spell-uri. Jucătorul va observa că Medivh are parte de un ajutor de bază – servitorul său loial Moroes.
Înfrângerea lui Malchezaar va oferi jucătorului două reward-uri:
- Enchanted Raven – 2/2 – 1 Mana – Beast
- Firelands Portal – 7 Mana – ”Deal 5 damage. Summon a random 5-Cost minion”
Enchanted Raven este o carte specifică clasei Druid și și-a făcut deja loc în câteva variații ale deck-ului Beast Druid, fiind un 1-drop destul de bun în early game.
Însă Prologul nu se termină cu ”Happy End” întrucât cu ultimele sale puteri Malchezaar îl va răpi pe Medivh, lăsând haosul să se instaureze în Karazhan. Și de aici pornește întreaga aventură a jucătorului.
Primul Wing: The Parlor
După dispariția lui Medivh, jucătorul va intra direct în pâinea aventurii, primul Wing – The Parlor deschizându-se după terminarea Prologului și dând frâu liber primului Boss al acestui Wing: Silverware Golem.
Silverware Golem
Probabil acesta este unul dintre cele mai amuzante caractere din aventurile Hearthstone de până acum: un golem constituit în întregime din farfurii și tacâmuri, având un Hero Power pe măsură: Summon a 1/1 Plate ( 0 Mana). Așadar, lupta cu primul Boss seamănă mai degrabă cu lupta zilnică din bucătărie cu o mulțime de vase de aranjat și spălat.
Nu este un Boss foarte dificil de învins, motiv pentru care noi am ales un deck de Aggro Shaman (Standard) pentru acest Boss, iar ultima replică a lui Silverware Golem a fost de-a dreptul amuzantă: ”The dishes are done…”.
În urma înfrângerii lui Silverware Golem, următoarele două cărți vor fi adăugate în colecția jucătorului:
- Deadly Fork – 3/2 – 3 Mana – Deathrattle: Add a 3/2 weapon to your hand, fiind o carte specifică clasei Rogue. Această carte poate fi considerată un substitut pentru Hero Power-ul clasei Rogue în combinație cu Deadly Poison, mai ales că această carte îți oferă și un minion pe board.
- Silverware Golem – 3/3 – 3 Mana – If you discard this minion summon it, fiind o carte specifică clasei Warlock.
Magic Mirror
După un Golem constituit din vase de bucătărie, este timpul să facem cunoștință cu Magic Mirror, o oglindă menită să ofere complimente invitaților, așa cum ne informează Moroes, însă după dispariția lui Medivh aceasta decide că e mai bine să treacă de partea răului și să agite puțin lucrurile prin Karazhan.
Aceasta deține un Passive Hero Power: Whenever a minion is played, summon a 1/1 copy of it, lucru ce se aplică atât pentru jucător, cât și pentru A.I.. Pentru acest Boss am ales să folosim un deck de Control Warrior (Standard), întrucât Passive Hero Power-ul poate fi foarte bun pentru cărți precum Sylvanas Windrunner sau Brann Bronzebeard, dar și pentru faptul că deck-ul de Control Warrior deține destul removal în cazul unui board mare.
Nici acest Boss nu a pus mari dificultăți în a-l bate, iar ca și reward am primit următoarele cărți:
- Arcane Anomaly – 2/1 – 1 Mana: Whenever you cast a spell, give this minion +1 Health, fiind o carte Neutră.
- Pantry Spider – 1/3 – 3 Mana: Battlecry: Summon a 1/3 Spider, fiind o carte tot Neutră.
Chess
Cu siguranță unul dintre cele mai interesante fight-uri din aventurile Hearthstone de până acum este cel împotriva lui Black King într-un meci în care jucătorul și A.I-ul dețin deck-uri prestabilite, constituite din piese de șah cu diverse abilități. Ce face acest fight atât de special este faptul că minionii vor ataca automat la sfârșitul turei.
Am reușit să dăm Șah-Mat și am primit următoarele cărți:
- Ivory Knight – 4/4 – 6 Mana: Battlecry: Discover a Spell. Restore Health to your Hero equal to its Cost și este o carte specifică clasei Paladin. Este posibil ca această carte să-și facă loc în vairațiile de deck-uri bazate pe Heal pentru clasa Paladin (deck-uri ce conțin Ragnaros, Lightlord, Corrupted Healbot etc)
- Protect the King! – 3 Mana: For each enemy minion, summon a 1/1 Pawn with Taunt, fiind o carte specifică clasei Warrior.
Ajunși la final de Wing, am primit și reward-urile Wing-ului completat:
- Moroes: 1/1 – 3 Mana – Stealth. At the end of your turn, summon a 1/1 Steward, fiind prima legendară pe care jucătorii o vor obține în această aventură. Ea va putea fi folosită în anumite deck-uri Theorycraft pentru clasa Priest.
- Arcanosmith: 3/2 – 4 Mana – Battclery: Summon a 0/5 minion with Taunt, fiind o carte Neutră.
- Cloaked Huntress: 3/4 – 3 Mana – Your secrets costs (0), această carte fiind specifică clasei Huner și este o carte ce se va găsi în câteva variații ale deck-urilor de Midrange Hunter și Face Hunter, fiind o carte destul de solidă pentru stats-urile pe care le are, precum si pentru efectul ei pe board.
Cu acestea se încheie primul review al noii aventuri din Hearthstone – One Night in Karazhan, mai precis review al Prologului și Primului Wing, unde am avut de-a face cu niște fight-uri interesante și reward-uri pe măsură. Fiecare Boss va putea fi provocat atât pe modul Normal, dar și Heroic, și să nu uităm și de Class Challenge. Iar noi abia așteptăm să vedem ce ne-a pregătit al doilea Wing din această aventură, care se va deschide pe 18 august.