Numeroase surse au declarat pentru Eurogamer faptul că următoarea consolă Nintendo, numită momentan NX, va fi o consolă portabilă, nicidecum una classica așa cum se bănuia. Zvonurile nu se opresc aici. Se pare că NX va avea o putere de procesare foarte mare și un ecran propriu, iar pe lateralul consolei vor fi prezente două controllere detașabile. Nintendo NX se va putea conecta la un televizor pentru o experiență mai imersivă.
Conform acelorași surse, în interiorul consolei vom găsi un procesor Nvidia Tegra. Prezența unui procesor mobile, precum și natura NX-ului ne confirmă faptul că jocurile nu vor avea o fidelitate grafică egală cu jocurile dezvoltate pentru PS4/Xbox One.
Jocurile nu vor veni pe discuri Blu-Ray, Nintendo optând pentru casete speciale dezvoltate de ei.