În urmă cu mulți ani, eu, împreună cu mulți alți tineri de seama mea eram cuprinși de febra Pokemon-ului. Urmăream cu pasiune la televizor episoadele, discutam între noi strategii, cum ar fi dacă ar exista astfel de “creaturi” cu puteri mistice gen o lene fără margini și nu în ultimul rând cornurile Chipicao, care ne aduceau mult iubiții noștri pokemoni pentru albumul nostru.
Totuși, anii au trecut, noi ne-am mai maturizat, dar pasiunea a cam rămas aceeași. Cei de la Niantic Labs au știut foarte bine să exploateze acest aspect și vedem în zilele astea o frenezie totală când vine vorba de aplicația mobile Pokemon Go.
Pe scurt, ea se folosește de camera, GPS-ul telefonului tău și un sistem realitate augmentată ca să îți afișeze un pokemon pe stradă. Efectiv, tu devii un fel de antrenor de pokemoni, doar că trebuie să te plimbi o groază uneori ca să găsești ceea ce cauți.
Partea bună este că te scoate din casă și te pune să îți mai miști fizicul. Chestia e că uneori se ajung în situații ridicole gen să încalci proprietatea cuiva, să cazi în șanț sau să găsești cadavrul unui om.
Partea negativă pe care o văd în momentul de față este că Pokemon Go a generat un buzz atât de mare încât și cei care nu știau de acest univers au decis să îl adopte, că deh e mișto să fii la modă. Tot ce este trendy prinde. De asta acest joc generează undeva la peste 1.600.000 de euro pe zi.
Eu poate sunt mai de modă veche și prefer să colecționez pokemonii în albume, decât să mă plimb cu telefonul după ei. Deja butonăm pe telefon destul de mult, iar aceste întâlniri pentru prins pokemoni au într-adevăr scop de socializare, dar rezultatul este tot pentru ceva digital. E ca și cum te-ai înâlni la masă în oraș cu cei mai bun prieteni și toți stați pe telefoane.
Inițiativa Pokemon Go în sine este de apreciat și într-un fel te ajută să îți amintești de copilărie, dar zic că e mai degrabă un trend care o să dispară într-un timp relativ scurt. Ca încheiere, vă las acest video cu o armată de Pikachu.
