În ziua de astăzi printre noi se află foarte mulți șoferi care din inconștiență, nepăsare sau pur și simplu exces de zel se încăpățânează să folosească telefonul în timp ce conduc.
Fie că dau o serie de SMS-uri sau încearcă să apeleze un număr telefon asta ajunge să le reducă atenția și concentrarea asupra șofatului, iar acest lucru se poate traduce uneori în accidente grave sau mai puțin grave. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple.
De exemplu, dacă veți urmări acest video educativ și în același timp amuzant, o să aflați că noi bărbații nu prea ne pricepem mai multe lucruri deodată. Dacă vrem să verificăm o hartă, primul lucru pe care îl facem este să oprim radioul.
Totuși, uneori trebuie să găsești o soluție pentru a contracara “butonatul” la telefon și în același timp să oferi șoferului senzația de câștig și beneficiu dacă nu face acest lucru.
Made in RO
Soluția a venit prin intermediul aplicației SafeDrive, dezvoltată de către o echipă de români! Aceasta merge pe principiul “Conduci și câștigi”, asta atâta timp cât nu o să folosești telefonul.
Bine, sunt câteva excepții. Poți să răspunzi la apeluri, să blochezi ecranul și să faci swipe de sus în jos. Nu ai voie să deschizi notificările sau să apeși pe butonul de home button.
Dacă încalci regulile de mai sus atunci pierzi punctele acumulate. Pe măsură ce conduci o să acumulezi din ce în ce mai multe puncte, pe baza cărora poți obține diverse recompense.
De exemplu, ieri după ce am parcurs distanța de 120 de km de la Roșiori de Vede la București, am reușit să strâng cam 72 de puncte. Sincer să fiu nu știu exact algoritmul programului, dar este posibil să strângeți atâtea puncte și dacă circulați în București, dar nu 120 de km.
Pentru a vi se contoriza progresul, trebuie să aveți tot timpul o viteză mai mare sau egală cu 10 km la oră. Dacă vă trece prin cap să fentați aplicația, vă spun de pe acum că nu o să meargă, deoarece am testat-o în tramvai, metrou și autobuz.
Un alt aspect pe care aș dori să îl acopăr este că s-ar putea ziceți “Păi dacă răspund la telefon nu se consideră că îl folosesc când conduc?”.
Adevărul este undeva la jumătate. Ai trei variante:
- Poți să folosești căștile pe care le-ai primit împreună cu telefonul
- Eu țin telefonul în suportul de parbriz și dacă este absolut necesar răspund prin comanda vocală “Answer”
- Nu răspunzi
Totuși, am o vestă bună pentru voi. În cazul în care folosiți des Waze, atunci vă veți bucura să aflați că o puteți folosi împreună cu SafeDrive.
În cazul în care vă întrebați, eu mi-am folosit o parte din puncte ca să îmi cumpăr un voucher de 9% reducere la magazinul F64, fiindcă de ceva vreme vreau să îmi cumpăr acest obiectiv de la Canon.