Compania japoneză Platinum Games se va ocupa în colaborare cu publisherul Activision la dezvoltarea jocului de tip action-brawl, Teenage Mutant Ninja Turtles Mutants in Manhattan.
Tu alături de alți trei prieteni veți putea intra în pielea celor 4 țestoase ninja: Leonardo, Michelangelo, Raphael și Donatello. În anunțul de release ne este promis un pas alert de joc astfel încat momentele de plictiseală să nu iși facă simțită prezența.
De asemenea, acțiunea de tip brawl va pune la încercare skill-ul fiecăruia printr-o suită de mișcări Ninjitsu pe care trebuie să le execuți, acestea sunt unice per fiecare personaj. Printre răufăcători, îi regăsim pe Bebop, Rocksteady sau Shredder, de care trebuie să treci pentru a îți îndeplini obectivul.
În trailer ne este prezentat câte puțin din fiecare aspect pe care îl va oferi jocului. Grafica va fi una de tip cel-shaded, lucru ce îi va da un aer de benzi desenate. Realismul grafic nu cred ca ar fi ajutat foarte mult să cufunde jucătorul într-o lume creată atât pentru copii, cât si pentru adulți cu suflet de copil.
Jocul va fi disponibil pe o varietate de platforme, de la Xbox360 și PlayStation 3 la PC, Xbox One, și PlayStation 4.