Zenimax, studioul din spatele The Elder Scrolls este grinch-ul de anul acesta pentru mulți oameni din industria de gaming. Înainte de Crăciun, pentru a mai tăia din cheltuieli, au fost concediați în jur de 300 de angajați.
The Elder Scrolls Online a fost un MMO atât de bine realizat, încât până și cei mai vocali fani TES l-au abandonat. Oamenii care încearcă să promoveze jocul nu știu ce să mai inventeze ca să mai aibă oareșce trafic pe servere: ba oferă jucătorilor weekend-uri de acces gratuit, ba încearcă să atragă noi jucători oferind premii în valoare de 1 milion de dolari. Dar când nu mai poți ieși din groapa pe care ți-ai săpat-o singur, recurgi la soluții drastice: de exemplu, concediezi 300 de angajați înainte de sărbătorile de iarnă.
Conform unor rapoarte, cei de la Zenimax au decis să închidă un birou din Irlanda, care oferea suport jucătorilor TESO. Conform acelorași surse, majoritatea angajaților Zenimax au fost lăsați deja pe drumuri. Nu am reușit să smulg însă și un comentariu oficial de la studioul care a produs unul dintre cele mai lamentabile esecuri din domeniul MMO. TESO nu a avut succes nici măcar după trecerea la modelul freemium.