[Review] HyperX Predator PCIe M.2 480 Gb SSD – pe urmele prădătorului

Chiar dacă corpul uman este dotat un creier extraordinar capabil să memoreze o vastă cantitate de informații, acesta are și limitările sale. Din câte știu, conform unor studii, memoria noastră ar fi echivalentă cu 1 sau 2,5 petabytes. Evident, această cifră poate varia.

Noi chiar dacă avem atâta memorie, ne lovim uneori de anumite limitări. Din păcate, amintirile noastre nu se pot accesa instant, ca și cum știi locul acesteia, uneori ai nevoie de stimuli ca să îți amintești.

De asemenea, există un fel de sistem de ciudat de prioritizare a informației, chiar dacă pentru un anumit lucru era important acesta ajunge să fie surclasat la un moment dat.

Din acest motiv, uneori ajungem să folosim “extensii” cum ar fi HDD-urile sau SSD-urile, nu doar pentru a ne stoca amintiri cât și alte fișiere trebuincioase.

Eu de exemplu fac multe fotografii pentru site și chiar dacă le încărcăm pe pagina noastră de Facebook, tot le păstrez și pe PC-ul meu. Uneori e greu să renunți la ceva care ai muncit cu multă pasiune.

Că tot vorbim de stocare, țin minte că acum 7 ani, nu multă lume își permitea un HDD de 1 Tb, dar cele de 640 Gb erau suportabile ca preț. Totuși, numai entuziaștii aveau posibilitatea să achiziționeze un SSD, iar unul de 64 de Gb costa undeva în jurul sumei de 1000 $, ceea ce era exorbitant.

Într-adevăr, ca orice tehnologie care se afla la început de viață era normal să coste atât de mult, dar anii au trecut iar SSD-urile au devenit din ce în ce mai ieftine, dar și încăpătoare.

În momentul de față mai că putem spune că HDD-ul e aproape gata să treacă pe locul secund. În mod normal, multe lume își cumpără un SSD de 120 Gb pe care își instalează  Windows-ul plus aplicațiile uzuale, iar platanistul nostru rămâne baza principala pentru stocare. În final totul se rezumă la viteză, iar când ai piese în mișcare atunci ești cam in dezavantaj. Chiar și SSD-urile au ajuns în punctul în care nu prea mai pot să depășească vitezele de 600 MB/s (depinde și de model) pe baza standardului S-ATA 3.

Totuși ce ar fi dacă am folosi o interfață PCIe, ea fiind capabilă să ne ofere viteze de până la 1900 MB/s. Cam la același lucru s-a gândit Kingston când a venit pe piață cu două SSD-uri HyperX Predator PCIe M.2, unul de 240 de Gb și altul de 480 Gb.

În redacția noastră a sosit cel de 480 de Gb, așa că în rândurile următoare îl vom inspecta împreună mai bine ca să îi descoperim secretele.

Ce e în cutie?

Când vine vorba de ambalaj putem spune că este unul destul de compact, dar care ascunde multă măreție. Acesta conține SSD-ul nostru drag și scump alături de un adaptor PCI-E, un back plate half-size, un ghid de instalare și o licență Acronis.

Acum poate vă întrebați pentru ce este acel adaptor. Tehnic vorbind, SSD-ul are un conector M.2, ceea ce înseamnă că aveți nevoie de un asemenea slot pe placa de bază astfel încât acesta să funcționeze, dar s-ar putea ca unii să nu aibă acest lucru așa că s-a mers și pe varianta cu PCI-E.

Oricum, ținând cont de avansul tehnologic pe care îl avem în momentul de față, mai toate plăcile de bază de generație actuală au un asemenea slot. Nu mai vorbesc și de unele Laptop-uri care se pot lăuda cu acest lucru, mai ales că un SSD M.2 precum HyperX Predator nu ocupă prea mult loc.

De exemplu, eu am preferat să folosesc adaptorul, deoarece nu am mai vrut sa stau să scot atât placa video cât și cooler-ul încât să am acces la slot-ul M.2

Inspecție de front și rezultate analize

Haideți să vă prezint sistemul cu ajutorul căruia am făcut testele asupra SSD-ului.

După câteva mici inspecții, analize și cercetări vă pot spune că SSD-ul are parte de binecunoscutul controller Marvell 88SS9293, acompaniat de memorii NAND Toshiba de 19 nm de generația a doua.

Pentru testele în sine am folosit programele Anvil Storage Utilities, AS SSD, Atto Disk Benchmark și Crystal Disk Info și poate spre surprinderea unora jocul Fallout 4.

De ce Fallout 4 ? Fiindcă acesta depinde foarte mult de unitatea de stocare să acceseze o groază de asset-uri când are nevoie să facă tranziția de la un nivel la altul.

Am setat ca Predator-ul să fie al treilea device bootabil în BIOS. Primul fiind SSD-ul de la Intel pe care am și Windows-ul, iar al doilea device a fost HDD-ul.

Eu am preferat să fac testele pe “murdar”. Mai exact, am vrut să văd cum se comportă componenta pe care o testez într-un mediu care conține o cantitate relativ mare de informații și fișiere.

Bineînțeles, pentru a obține rezultate cât mai mari în teste este de preferat să le faci pe un sistem “curat”, dar haideți să fim sinceri că niciun utilizator normal nu își cumpără un SSD performant doar ca să îl țină de bibelou.

În cazurile în care am putut, am făcut o comparație între SSD-ul Intel și cel de la HyperX ca să observați mai bine diferența de performanță.

Anvil Storage Utilities

AS SSD

Atto Disk Benchmark

Crystal Disk Info

Concluzii

După cum puteți vedea, rezultatele testelor vorbesc de la sine. Prădătorul nostru oferă performanțe foarte surprinzătoare în comparație cu un SSD “normal”.

Chiar și în Fallout 4 am observat o diferență notabilă când vine vorba de timpii de încărcare a unui nivel sau a unei tranziții. Evident și în celelalte jocuri te poți bucura de un plus de putere binemeritat.

Totuși, s-ar putea ca prețul să descurajeze unele persoane, deoarece varianta de 480 de Gb costă undeva peste 2000 de lei, dar cea de 240 de Gb s-ar putea să fie mai pe placul vostru, aceasta costând în jur de 1000 de lei sau chiar mai puțin (să zic că recent am văzut o reducere de 200 de lei).

Dacă vă permiteți, eu zic că nu strică să aveți cel puțin unul, iar dacă sunteți tipul de oameni entuziaști după hardware, atunci ar fi frumos un RAID acolo.

Nu în ultimul rând vreau să menționez că acest SSD este compatibil atât cu platformele Intel, cât și cu cele AMD!