Iată că în sfârșit rugile ne-au fost ascultate și Hideo Kojima a scăpat până la urmă de sub jugul companiei Konami. Nu știu dacă știți, dar în urma deciziilor foarte foarte infame pe care le-a luat, aceasta a ajuns să fie cotată mai rău decât EA și nu mai vorbesc de apariția lozincii “Fuck Konami”.
Chiar mă întreb ce fel de persoane conduc acea companie. Ce mi se pare amuzant și tragic în același timp este că aceștia au decis să se axeze pe jocuri mecanice Pachinko a.k.a păcănele, care sunt mult mai faimoase la ei.
Oricum, în acest moment intră în prim plan Hideo Kojima, unde geniul său creativ nu va mai fi îngrădit de o șleahtă de corporatiști deoarece acesta și-a (re)deschis propriul studiou, intitulat Kojima Productions.
Acesta a existat și înainte, dar era o subsidiară a companiei Konami, care a fost dizolvată foarte abuziv în urma unor restructurări.
Totuși, veștile bune nu se opresc aici. Primul titlu dezvoltat de studiou va fi în parteneriat cu PlayStation, acest anunț fiind făcut prin intermediul unui video unde sunt prezenți Andrew House, CEO-ul Sony Computer Entertainment și Kojima. Sincer să fiu, nu știam că CEO-ul Sony vorbește atât de fluent japoneza! Cinste lui!