Pe 1 septembrie, Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, o nouă bucată din povestea lui Hideo Kojima, și-a făcut apariția concomitent pe toate platformele. Eu am avut ocazia să experimentez varianta de PC și în acest review o să discut strict despre versiunea respectivă. Noul titlu este cea mai mare lansare din serie pentru PC, după Metal Gear Solid 2, și pot spune că experiența pe care o oferă este unică.
Povestea continuă după evenimentele din Ground Zeroes, la nouă ani distanță. Big Boss, împreună cu Miller și Ocelot se reunesc și pun la cale o răzbunare împotriva organizației suspectată pentru distrugerile care au avut loc pe baza mamă.
Deși în poveste există tot felul de neînțelegeri și un twist major, aceasta devine puțin cam lipsită de conținut spre sfârșit. Felul în care a fost scrisă inițial probabil că a fost foarte bine, dar pe parcurs anumite aspecte au dispărut, și lipsa lor se resimte la finalul lui The Phantom Pain.
Într-adevăr, The Phantom Pain este un joc foarte bun și pentru cei care n-au jucat niciodată seria Metal Gear Solid și permite tuturor să se familiarizeze cu ea într-un mod foarte prietenos, dar satisfacția revederii anumitor personaje, cunoașterea trecutului și viitorului lor, face din TPP o completare incredibilă a poveștii lui Hideo Kojima.
Multe elemente noi, o varietate interesanta de rivali, personaje consacrate, dar în același timp revigorate pentru noul titlu fac din joc deliciul oricărui fan MGS, chiar dacă jocul se îndepărtează puțin de restul seriei.
Există peste 150 de misiuni secundare, unele fiind necesare pentru a avansa mult mai ușor prin poveste, iar altele legându-se direct de aceasta.
Nu voi dezvălui exact numărul celor principale, ci doar faptul că o foarte mică parte din ele se vor repeta, doar cu o dificultate mai ridicată, în capitolul 2 al jocului.
Chiar dacă Afghanistan și Africa pot părea mici, vă asigur că e doar o iluzie. Nici măcar acum nu am ajuns să explorez toată lumea, cu toate că am fost în aproape orice bază importantă de pe ea, lucru care mă bucură, deoarece nu știu la ce să mă aștept data viitoare când mă avânt într-o misiune sau pur și simplu aleg să plec la plimbare.
Deși foarte serios și cu o tematică destul de întunecată, The Phantom Pain rămâne loial seriei Metal Gear Solid, momentele amuzante făcându-și apariția de multe ori pentru a nu lăsă nici măcar un pic de loc monotoniei.
Prologul este destul de cinematic, având multe momente în care jucătorul se poate uita în jur, precum niște cutscene-uri interactive. Hideo Kojima este cunoscut pentru talentul său de a realiza cât mai multe cutscene-uri în seria MGS, însă de data aceasta totul este atât de bine echilibrat încât momentele de gameplay se îmbină cu cutscene-urile, oferind continuitate și în același timp reușind să transmită toate elementele legate de poveste.
Gameplay-ul aduce o groază de lucruri noi, dar rămâne, în același timp, caracteristic seriei. Încă de la început vă veți putea face un soldat personal, cu care să realizați mai târziu și misiuni. De data aceasta jucătorul nu mai este penalizat pentru uciderea inamicilor, așa că stealth-ul, deși încurajat, nu este neapărat necesar, și folosirea unei arme de foc fără tranchilizant nu va duce la scăderea notei obținute odată cu finalizarea unei operațiuni.
Am rămas plăcut surprins să văd că pot distruge stâlpii de telegraf pentru a deconecta soldații de la rețea sau să mă distrez cu AI-ul în atât de multe feluri.
Misiunile sunt interesante și m-am trezit de multe ori pierdut printre side quest-uri în timp ce aveam de ajuns la o anumită locație pentru a putea continua povestea principală, lucru care nu m-a deranjat deloc.
Mother Base este acum o locație fizică, prin care jucătorul se poate plimba și poate interacționa cu diferite personaje și obiecte. Totuși, nu am petrecut foarte mult timp acasă, decât în cazul în care aveam ceva concret de făcut sau pur și simplu voiam să dau o scurtă tură a bazei principale pentru a ridica moralul echipajului Diamond Dogs.
Cu toate că nu sunt foarte multe lucruri de făcut, vizitarea bazei cât mai des vă poate aduce diferite avantaje. Recrutarea și capturarea de inamici este foarte importantă pentru progresul Mother Base, având posibilitatea de a îi repartiza pe aceștia unde se potrivesc mai bine.
FOB-urile sunt baze suplimentare care livrează și asigură resurse bazei mamă, însă pot fi invadate de către alți jucători, ele fiind stocate online.
Ignorarea atacurilor asupra acestor baze au efecte negative, indirect către Mother Base, care depinde mai mult sau mai puțin de resursele oferite de Forward Operation Base-uri, în funcție de infrastructura dezolvată de jucător.
Deși dezvoltatorii au declarat că FOB-urile nu sunt obligatorii, ele sunt împinse spre jucător și nu pot fi evitate. Da, puteți rămâne deconectați de la rețeaua Konami, însă nu veți primi recompensele zilnice, care uneori constau chiar în MB Coins și în momentul în care vă conectați primiți un update cu toate invazile care au avut loc.
Cea mai mare problemă este că hackerii au apărut deja și nu prea cred că vom vedea un update de la Konami care să implementeze un anti-cheat într-un viitor apropiat.
Toate aceste structuri, odată deținute pot fi avansate și sistemul de securitate poate fi îmbunătățit la fiecare dintre ele, precum la Mother Base.
Resursele pot fi găsite în misiuni sau pot fi obținute prin folosirea unei funcții automate, care permite bazei principale să le procure singură cu ajutorul platformei specializate pentru asta. Nu vă feriți de experiența oferită de FOB-uri, pentru că vă aduce câștiguri imense dacă vă oferiți să ajutați diferite persoane când au probleme cu atacatorii.
Există misiuni care pot fi realizate de personal Diamond Dogs, însă ele nu pot fi influențate prea mult de jucător, așa că personajele trimise pot fi ucise și pot consuma resurse.
Dacă un soldat moare într-o misiune, el nu va mai putea fi folosit nici ca personaj jucabil, deoarece există o varietate mare de recruți care pot fi controlați precum Big Boss. Există o varietate destul de mare de arme și ele pot fi îmbunătățite sau schimbate după bunul plac, dezvoltarea acestora oferind un avantaj destul de mare împotriva rivalilor care avansează în tehnologie odată cu progresul tău.
Faptul că jocul este open world îți permite să termini mai multe misiuni, fie ele principale, fie secundare, fără a reveni direct la Mother Base. Personajele care te pot asista în misiuni variază în funcție de preferințele tale și fiecare e specializat pe o anumită arie, însă am sesizat că după ce am făcut rost de D Walker, bietul meu D Horse nu mai prea avea nici un scop.
Pe lângă cei doi menționați mai sus, există D Dog, care poate marca plante și detecta inamici de la o distanță considerabilă, și Quiet, care este practic cea mai utilă, având posibiltatea să omoare anumite ținte, scăpându-l de multe ori pe Big Boss de o potențială alertă.
Țineți cont de faptul că partenerii respectivi pot apărea sau nu, în funcție de cum alegeți să decurgă povestea, jocul având câteva momente cheie în care o alegere vă va influența desfășurarea mai departe.
Nu vă panicați dacă aveți senzația că dezvoltarea bazei este înceată sau că resursele sunt insuficiente inițial, deoarece odată cu aducerea de nou personal lucrurile încep să avanseze lent, dar sigur.
De altfel, mare atenție la misiuni, pentru că jocul are obiceiul să vă taxeze enorm pentru greșelile prostești. De câteva ori am fost foarte frustrat din cauza sistemul de checkpoint care ar putea fi puțin mai îngăduitor cu jucătorul, fără a îl pune să refacă toată misiunea.
Vă sfătuiesc să aveți grijă și de membrii echipajului DD, pentru că unii vă pot deranja ceilați coechipieri și pot spitaliza personaje cheie pentru sarcinile săvârșite de NPC.
Există foarte multe moduri prin care se pot aborda misiunile, iar acestea variază atât ca locație, cât și ca personal. Inamicii învață să se adapteze și tot mai mulți vor începe să poarte căști de protecție sau armuri complete în cazul în care observă ca jucătorul are o afinitate pentru anumite modalități de a ucide.
Am întampinat foarte puține bug-uri, cel mai notabil fiind scăderea masivă a cadrelor în momentul în care încercam să-mi editez emblema bazei. Nu știu nici până acum ce cauzează asta, dar nu sunt singurul care o pățește și sper să se repare cât mai curând. (Bug-ul a fost reparat în prezent)
Pot spune încântat că nu am avut absolut nici o problemă cu jocul, acesta rulând impecabil pe o varietate de sisteme, chiar și pe cele low end.
Nu am întâmpinat nici un crash, singurele mici neajunsuri au fost lipsa unui control cu mouse-ul în meniu și apariția ciudată a unor taste de consolă în timp ce nu foloseam un controller.
Am avut probleme cu serverele de la Konami, deoarece acestea nu par încă stabile, am stat deconectat 70% din timp, reușind doar în prima zi să intru pentru a colecta recompensele zilnice și abia acum pe 5 pentru a treia sau a patra oară. De altfel, alegerea introducerii microtranzacțiilor într-un joc de genul este una proastă și sunt sigur că va afecta evoluția jocului după ce serverele se pun pe picioare, indiferent că alegeți sau nu să cumpărați MB Coins.
Grafica arată foarte bine, și desigur, există jocuri mai arătoase din punct de vedere grafic, dar motorul pe care rulează TPP, Fox Engine, este unul foarte bine optimizat, lucru care compensează orice neajuns la acest capitol.
Există versiuni ale jocului și pentru consolele generației trecute, Xbox 360 și PlayStation 3, însă cea mai bună experiență este experimentată pe PC.
Cu toate că pe PlayStation 4 și Xbox One jocul rulează tot în 60 de cadre pe secundă, există câteva diferențe mai mult sau mai puțin notabile față de versiunea de PC, lucru evidențiat chiar de Konami prin comparațiile făcute pe site-ul lor oficial, aici. (link-ul se va deschide într-un nou tab)
Texturile, modelele și efectele sunt foarte bine puse la punct, reușind să aducă franciza la standardele din ziua de azi și arătând altor dezvoltatori că optimizarea pe toate platformele așa cum trebuie este posibilă.
Ambiția de care au dat dovadă producătorii își are roadele în multitudinea de configurații pe care jocul rulează, de la laptop-uri nu prea strălucite până la PC-uri high end și console care sunt dintr-o generație apusă, noul Metal Gear Solid e dovada unei echipe de o pasiune și o dedicație rar întâlnită pe piața gaming-ului, mai ales în ultima vreme.
Având în vedere că jocul pune la dispoziție două zone imense, Africa și Afghanistan, este puțin probabil să vă plictisiți prea ușor. Acestea sunt pline cu animale, așezări, ruine, baze militare în toată regula și multe alte suprize care vă pot captiva cu ușurință. Credeam că voi avea parte numai de zone aride, același tip de inamici și aceleași animale în ambele locații, dar nu a fost deloc așa.
Unele animații ale lui DD sunt puțin dubioase, deoarece câinele are mari probleme cu ocolitul obstacolelor înainte de a sări pe inamici, chiar dacă într-un final își face treaba.
Fiind open world, folosirea binoclului pentru a privi zone foarte îndepărtate poate cauza uneori apariția unor texturi de o calitate slabă uneori, dar randarea a întregii hărți odată ar cauza probleme de performanță, lucru de înțeles la jocurile de acest gen și din cauza căruia nu mă pot plânge prea mult.
Soundtrack-ul se îmbină foarte bine cu gameplay-ul și susține atmosfera poveștii, mai ales în momentele cheie. Diferite casete cu melodii foarte cunoscute, lansate în perioada respectivă, precum The final countdown sau Take on me, pot fi găsite și redate de pe iDroid-ul lui Big Boss în orice moment.
Dacă nu sunteți un fan al melodiilor vechi, nu e nici o problemă, jocul lăsând utilizatorii să își introducă piesele personale pe iDroid, o funcție asemănătoare cu cea a radio-ului personalizat din GTA V.
Actorii vocali sunt extraordinari și reușesc să dea viață personajelor atât de bine încât e greu să nu devină memorabile, indiferent de ce parte a baricadei sunt. Cu voci precum Troy Baker, care joacă rolul lui Ocelot, și Stefanie Joosten care interpretează vocea în japoneză și theme song-ul personajului ei, Quiet, Kojima nu avea cum să nu atingă coarda sensibilă a fanilor. Kiefer Sutherland este noul actor vocal al lui Big Boss și nu este deloc rău, din punctul meu de vedere, mai ales că încă din Ground Zeroes a arătat potențial.
Am fost fraierit de câteva ori din cauza inamicilor care porneau alarma atunci când se apropiau furtunile de nisip, nu din cauza sunetului, pentru că acesta nu era deloc similar cu alertele, ci din cauza faptului că era, totuși, o alarmă.
După ce mi-am dat seama am început să ciulesc urechile mai bine, reușind să aud chiar discuții dintre soldații sovietici, cât timp eram în Afghanistan, care oferă fără să vrea informații prețioase și care pot fi de mare ajutor.
Sunetul armelor, inamicilor, și loviturilor este destul de bun, având o calitate decentă și fiind oarecum stilizat pentru a se potrivi seriei. Din păcate, setările de sunet nu permit reglarea individuală pentru voci, melodii și așa mai departe, însă acest aspect nu este un lucru care să afecteze atmosfera, fiind probabil un sacrificiu necesar tocmai în favoarea acesteia.
Concluzionând, Metal Gear Solid V: The Phantom Pain este pentru mine GotY și nu cred că titlurile următoare vor reuși să îmi schimbe părerea.
Este cel mai bun joc din serie, mai bun decât Peace Walker, pe care eu l-am considerat, alături de MGS 4, apogeul seriei. Hideo Kojima a depășit orice așteptare aveam cu noul titlu și lăsând la o parte problemele apărute din cauza celor de la Konami, pot spune că TPP este acum unul dintre jocurile mele preferate, fiind și unul dintre cele mai bune jucate până în prezent.
Odată cu finalul am realizat că stăm în fața unei potențiale noi serii, Metal Gear Solid V simțindu-se ca un reboot ce pavează un nou drum spre care se poate extinde universul MGS.
Da, puteți juca The Phantom Pain fără să vă fi atins în trecut de alt titlu din serie și veți avea o experiență extraordinară, dar ușor confuză. Îmi pare rău de faptul că jocul nu se simte complet, mai ales în capitolul 2, care este ușor grăbit și duce lipsă de conținut, chiar dacă twist-ul poveștii este unul foarte bun.
Trebuie să ascultați casetele primite după majoritatea misiunilor pentru a cunoaște cât de cât trecutul anumitor persoane în cazul în care vreți să intrați direct în serie prin intermediul lui MGS V.
Personajele sunt memorabile, povestea este incredibilă, gameplay-ul este foarte bine definitivat și jocul finisat ca la carte! O adevărată capodoperă modernă, imersivă și încărcată cu sentimente, ce nu trebuie trecută cu vederea!
În momentul în care Metal Gear Online 3 va deveni disponibil vom pregăti un articol nou, în care vom discuta sumar și despre componenta online a lui The Phantom Pain.
