Eric Osborne, Community and Marketing Relations Manager-ul de la Bungie a anunțat în cadrul unui interviu că pe data de 9 Decembrie vom primi primul expansion pentru shooter-ul shared world al studioului, pe numele său Destiny.
Din câte spune Osborne, expansion-ul The Dark Below va include arme și armuri noi, noi misiuni în cadrul poveștii și hărți noi pentru modul Crucible. Pe lângă aceste adiții, level cap-ul jucătorilor va fi mărit până la 32, primind 4 noi sloturi de bounty, iar Bungie promite surprize tuturor jucătorilor de Destiny din lume.
Ne aducem aminte că Destiny a fost cel mai vândut și mai precomandat joc al acestui an, iar Bungie relatează că zilnic 3,2 milioane de jucători intră în joc. Odiseea spațială a celor de la Bungie este acum disponibilă pe PS4, PS3, Xbox One și Xbox 360.