Wow! A fost lansat primul căpitan român în World of Warships! Replici în română și o voce foarte familiară

Piața de gaming din România a căpătat o importanță din ce în ce mai mare pentru dezvoltatori și publisheri, din acest motiv am început să primim cu pași mărunți și conținut dedicat sau localizat care să se preteze pe nevoile și interesele jucătorilor.

Câteva exemple destul de populare ar fi: League of Legends, unde personajele din joc sunt dublate în limba română, trailerele + video-urile sunt localizate și să nu mai zic de suportul la nivel local în cadrul evenimentelor și al turneelor și FC 24 (fostul FIFA) cu prezența Echipei Naționale a României și Superliga României.

Începând de astăzi, printre titlurile menționate mai sus se va regăsi și World of Warships unde își va face apariția în premieră primul căpitan român – Andrei Teodorescu, acesta fiind adus la viață prin vocea actorului George Lungoci  (Andy Anderson în Viața cu Louie, Curaj în Curaj, câinele cel fricos, Benson în Un show obișnuit, etc). Cu această ocazie, avem parte și de un trailer dedicat:

Din câte se pare, nu este vorba de vreo personalitate istorică, ci de una fictivă, dar care se deosebește din punct de vedere estetic față de ceilalți căpitani din joc din prisma faptului că are o uniformă modernă, similară cu cea a Forțelor Navale Române. Totuși, parcă seamană cu cineva cunoscut, dar nu îmi dau seama exact. Voi ce ziceți? Aștept părerile în comentarii.

Primul capitan roman in World of Warships

Pentru a-l obține pe noul căpitan român Andrei Teodorescu, trebuie doar să accesați pagina asta și să inserați codul TEODORESCU, acesta fiind valabil atât pentru conturile noi, cât și pentru cele existente.

Dacă aveți deja cont, după activarea codului amintit de mai sus, trebuie să parcurgeți un set de 4 misiuni pentru a intra în posesia căpitanului. Nu ar trebui să va ia mai mult de aproximativ 1-2 ore. Pentru prima și a treia misiune vă recomand să folosiți un battleship și pentru a doua misiune sugerez să folosiți un cruiser precum Atlanta, care poate trage foarte repede.

Primul comandant român în World of Warships

Conform comunicatului oficial de presă, începând cu jumătatea lunii aprilie va fi disponibil și în cadrul free event pass, dacă nu ați reușit să puneți mâna pe el până atunci.

Mai jos vă las și o scurtă secvență video din cadrul sesiunii de înregistrare, în caz că vă place content-ul de tip “behind the scenes“.

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.