Primul trailer pentru Ant-Man and the Wasp: Quantumania ne dezvăluie încă un univers Marvel!

Marvel a dezvăluit primul trailer pentru Ant-Man and the Wasp: Quantumania în iulie, în cadrul Comic Con San Diego, însă doar pentru cei care se aflau în sala evenimentului. Începând de pe 24 octombrie însă, trailerul poate fi văzut și de către cei mai puțin norocoși, care dintr-un motiv sau altul nu se aflau în Statele Unite în urmă cu 3 luni. 

Se pare că noul film din seria Marvel va readuce aproape întreaga distribuție Ant-Man and the Wasp, inclusiv Evangeline Lily, Michelle Pfeiffer, Michael Douglas și Paul Rudd, adăugând-o pe Kathryn Newton în rolul lui Cassie Lang. În trailer îi putem vedea pe Scott Lang (Rudd) și familia lui de furnici în timp ce sunt absorbiți de un dispozitiv misterios construit de Cassie, care îi trimite direct în tărâmul Quantum, unde pare că se va desfășura toată acțiunea filmului. 

Conform informațiilor pe care le avem până acum, Ant-Man and the Wasp: Quantumania ar trebui să fie destul de diferit față de primele două titluri. Pe lângă faptul că marchează începutul fazei 5 Marvel, în trailer sunt și câteva indicii care ne fac să credem că Ant-Man urmează să devină un personaj mult mai important pentru echipa Avengers. 

Aflăm mai multe la începutul anului viitor, mai exact pe 17 februarie 2023 când va avea loc premiera în cinematografe. Până atunci, urmărește mai jos trailerul oficial. Asta dacă ești om. Dacă ești furnică, găsești aici același trailer, în varianta Ant-Size. 

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.