Valorant va semnala comportamentul neadecvat după fiecare meci

Odată cu noul update, dezvoltatorii Valorant vor scoate în evidență utilizatorii care nu respectă regulile jocului. 

Cei de la Riot Games au publicat pe 20 septembrie un articol în care prezintă toate noutățile care își vor face apariția în Valorant odată cu patch-ul 5.06. Update-ul se concentrează destul de mult pe modificările aduse hărții Pearl, însă la capitolul ‘Social’ am observat o mențiune interesantă: “Am introdus o funcție care va afișa la sfârșitul fiecărui meci o lista cu jucătorii care au avut un comportament neadecvat pe parcursul rundei.”

Cu alte cuvinte, dacă încalci regulile, vei fi obligat să faci un pas în față la finalul meciului. Cei de la Riot nu au precizat ce înseamnă acest comportament neadecvat și cum va funcționa procesul, însă există posibilitatea ca acesta să fie conectat și cu evaluarea vocală anunțată în urmă cu mai puțin de 3 luni. Atunci, dezvoltatorii au declarat că noua funcție va fi lansată “mai târziu, anul acesta.” Momentan, jucătorii care încalcă regulile vor fi arătați cu degetul  în modurile Unrated, Competitive, Spike Rush și Replication. 

Cum spuneam, update-ul 5.06 aduce mai multe modificări ale hărții. Conform descrierii oficiale, “Pearl primește o mulțime de mici actualizări care își propun să reducă complexitatea și să facă mai ușoară trecerea prin anumite zone atât pentru atacatori, cât și pentru apărători.” Astfel, au fost extinse platforme, au fost mutate câteva cutii și au fost îngustate niște alei. Află mai multe despre update de pe site-ul oficial Valorant

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.