Filmul BioShock tocmai și-a găsit regizorul

Franciza de jocuri BioShock de la 2K (subsidiarul Take-Two Interactive Software) a fost lansată în 2007 și s-a vândut în peste 39 de milioane de copii în întreaga lume. În primul titlu, jucătorii au intrat în rolul lui Jack, singurul supraviețuitor al unui accident de avion deasupra Oceanului Atlantic, care a avut loc în anii 1960.

Săptămâna aceasta BioShock a împlinit 15 ani, iar Netflix a dezvăluit în sfârșit mai multe detalii despre adaptarea jocului pentru marile ecrane. Conform informațiilor postate pe blogul Netflix, filmul BioShock va fi regizat de Francis Lawrence, care în trecut a lucrat și la I Am Legend, The Hunger Games: Catching Fire și Slumberland. El va fi acompaniat de scenaristul Michael Green, în portofoliul căruia se află titluri precum Logan, Blade Runner 2049 sau Death on the Nile. În plus, în producția filmului va fi implicat și dezvoltatorul jocului, Take-Two Interactive, prin intermediul producătorilor executivi Cameron MacConomy și Strauss Zelnick. 

Netflix descrie primul joc BioShock ca fiind “mai mult decât un joc superb FPS. Este o poveste de moralitate convingătoare, relatată din mijlocul unui oraș subacvatic înfiorător numit Rapture. Între exploziile printre hoarde de Splicers, jucătorii pot explora pur și simplu holurile putrezite și vitrinele dărăpănate ale unei întregi lumi misterioase […] Există mai multe de descoperit decât simple explozii de pușcă.” Acestea fiind spuse, se pare că mulți dintre cei implicați în proiect înțeleg perfect atmosfera BioShock. Cu o așa descriere, nu putem decât să ne așteptăm la o ecranizare de succes. 

 

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.