Nu îți va recomanda însă și un tratament, ci mai degrabă un termometru real sau o vizită la medic.
Zvonul despre noua funcție a smartwatch-urilor Apple apăruse deja în urmă cu aproximativ un an, iar acum Mark Gurman, jurnalist Bloomberg, a readus subiectul în centrul atenției. Conform declarațiilor sale, urmatoarea generație de smartwatch Apple nu va indica o temperatură exactă a corpului, ci mai degrabă va înregistra schimbările neobișnuite și va trimite o notificare către utilizator, încurajându-l să folosească un termometru acreditat sau să ia legătura cu un medic.
Dacă noua funcție va promova cu succes testele interne Apple, cel mai probabil o vom vedea atât pe Watch Series 8, cât și pe versiunea ‘rugged’ a ceasului, realizată special pentru sportivii de performanță sau cei care practică sporturi extreme. Pe lângă aceste două modele, Gurman se așteaptă ca anul acesta să fie lansată și o versiune nouă a modelului SE, care nu va beneficia însă de senzorul de temperatură.
Conform zvonurilor, Apple Watch Series 8 va fi disponibil în 3 variante, una dintre ele având un display mai mult decât generos, de 50mm (1.99 inch). În plus, se pare că Apple lucrează la un design nou, mai plat, similar cu noile modele de iPhone.