O parte din dezvoltatorii Skyrim lucrează la un joc nou: Among The Trolls

Among the Trolls a fost prezentat pe 17 mai pe YouTube, în cadrul evenimentului 505 Games Spring 2022 și va deveni disponibil anul acesta, în varianta Early Access. Titlul este dezvoltat de Forbidden Studios, compania fondată de câțiva veterani din industrie care au lucrat în trecut la titluri Bethesda precum Skyrim și Fallout 4.

Among the Trolls este un joc de supraviețuire de tip first person, a cărui acțiune este strâns legată de folclorul și pădurile finlandeze. În centrul acțiunii se află doi frați care pornesc într-o călătorie din Statele Unite până în Finlanda, pentru a-și vizita bunicii. Odată ajunși la casa acestora, Alex și Anna descoperă că bunicii lipsesc, iar pădurea în care se află este plină de surprize. Gamerii vor putea intra în pielea unuia dintre cei doi frați, care se va lupta cu diverse creaturi supranaturale din mitologia finlandeză și va descoperi o mulțime de mistere de-a lungul călătoriei. Conform descrierii de pe site-ul Among the Trolls, jocul va oferi o atmosferă interesantă, ce va combina muzica modernă cu cea antică și va include o mulțime de elemente din natura nordică. 

Nu avem încă o dată de lansare pentru Among the Trolls, însă acesta este deja listat pe Steam, deci știm sigur că va fi disponibil pe PC. Îl poți adăuga deja în wishlist. Desigur, în varianta Early Access.  

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.