După o lungă perioadă de așteptare, raportul Ubisoft cu privire la perioada 2021 – 2022 confirmă lansarea jocului Avatar până la data de 31 martie 2022.
Deși ne așteptam să avem parte de mai multe întârzieri, lista titlurilor care se vor lansa pe parcursul urmatorului an este foarte puțin schimbată. Astfel, Ubisoft confirmă indirect lansarea Avatar: Frontiers of Pandora până la finalul anului fiscal. Același lucru este valabil și pentru jocurile Mario + Rabbids Sparks of Hope și Skull & Bones.
Frontiers of Pandora va fi un joc first person de tip open-world, cu o poveste plină de acțiune și aventură. Jucătorii vor putea să intre în pielea unui Na’vi pentru a călători spre Western Frontier, o regiune necunoscută din Pandora. Conform celor de la Ubisoft, jocul va avea o poveste originală care ne va face cunoștință cu noi creaturi, ținuturi și personaje. Jocul va fi disponibil pe consolele PlayStation 5, Xbox Series X|S. dar si pe PC și Google Stadia. Primul trailer a fost lansat în urmă cu aproape un an, așa că așteptăm cât mai curând vești și detalii despre gameplay.
Ne apropiem cu pași repezi către o perioadă destul de aglomerată pentru fanii Avatar. Nu uita că anul acesta se lansează atât primul film Avatar în varianta remasterizată, cât și cel de-al doilea capitol al francizei, Avatar: The Way of Water.