Niantic, dezvoltatorul fenomenului Pokémon Go, va închide jocul său AR Harry Potter: Wizard’s Unite pe 31 ianuarie 2022. Jocul, lansat pentru smartphone-uri, va fi scos de pe App Store, Google Play și Galaxy Store pe 6 decembrie și, în aceeași zi, niciun utilizator al aplicației nu va mai putea face achiziții în joc. Forumul comunității jocului și canalele de social media vor fi și ele închise pe 31 ianuarie.
Într-o postare pe blog și pe FAQ, Niantic nu a specificat de ce a decis să închidă Harry Potter: Wizard’s Unite. Știm doar că cei care au încercat inițial jocul în 2019 au rămas neimpresionați, titlul nereușind să atingă vreodată cotele de popularitate pe care le-a atins Pokémon Go, care își păstrează până în ziua de azi un nivel crescut de relevanță pentru public, în ciuda faptului că au trecut mai mult de cinci ani de la lansare.
Nu a mai existat niciun alt titlu AR pentru mobil care să se ridice la o fracțiune din succesul lui Pokémon Go; Adaptarea în AR a jocului de societate Catan a lui Niantic se va închide tot luna aceasta, iar Microsoft a terminat-o cu Minecraft Earth în iunie. Totuși, trendul nu i-a împiedicat pe cei de la Niantic să încerce în continuare, având în curs de dezvoltare un nou joc AR Transformers și lansând de curând Pikmin Bloom