Overwatch 2 și Diablo 4 au fost amânate

overwatch 2 diablo 4

Activision Blizzard a amânat atât Overwatch 2, cât și Diablo 4, două dintre cele mai așteptate lansări ale anului viitor. Ultimele rapoarte financiare trimestriale prevesteau deja asta, Blizzard spunând acolo că ambele titluri vor fi lansate mai târziu „decât era prevăzut inițial”.

„Aceste două jocuri sunt unele dintre cele mai așteptate titluri din industrie, iar echipele noastre au făcut pași mari pentru a le aduce în fază finală în ultimele trimestre”, se arată în comunicat. „Dar credem că acordarea echipelor noastre timp suplimentar pentru a finaliza producția și a continua să-și dezvolte resursele creative pentru a sprijini titlurile după lansare va asigura că aceste lansări vor încânta și vor menține comunitățile captivate pentru mulți ani în viitor.”

În declarația oficială se mai menționează că această mișcare va întârzia și anticipata „creșterea financiară” a companiei de anul viitor. „Dar suntem încrezători că acesta este cursul corect de acțiune pentru oamenii noștri, jucătorii noștri și pentru succesul pe termen lung al francizelor noastre.”

Nu au fost anunțate noi date de lansare, dar, având în vedere că Activision Blizzard anticipează că nu va avea parte de o creștere financiară în anul ce urmează, Overwatch 2 și Diablo 4 ar putea să nu apară până în 2023 — poate chiar până în aprilie 2023, începutului anului fiscal.

Într-o altă parte a prezentării pentru investitori, Activision Blizzard a menționat că în Overwatch League se va juca în continuare o versiune timpurie a Overwatch 2 începând cu primăvara viitoare.

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.