[REVIEW] XPG Spectrix S20G – SSD accesibil cu iluminare RGB

Parcă nu îmi vine să cred cât de mult s-au ieftinit SSD-urile în ultimii ani, iar acest lucru mă bucură nespus. Pentru o experiență de utilizare cât mai lină a PC-ului, atât în aplicații cât și în jocuri, este cu adevărat nevoie de unități de stocare care dispun de capacități cât mai mari, la prețuri accesibile.

ADATA, deținătorul brandului XPG, este unul dintre cei mai cunoscuți jucători de pe piața memoriilor și a unităților de stocare, iar modelul pe care vi-l prezint astăzi ne arată și de ce: pentru că e o companie care știe să se diferențieze de restul pieței.

O să încep cu concluzia acestui review: dacă vrei un SSD M.2 cu heatsink integrat și cu un sistem de iluminare superb, XPG Spectrix S20G oferă aceste lucruri la un preț greu de refuzat și este o alegere perfectă pentru orice PC de gaming obișnuit. Dar dacă aceste briz-brizuri nu te impresionează, probabil vei găsi modele puțin mai rapide la același preț.

XPG Spectrix S20G 500GB (M.2): Specificații tehnice

XPG Spectrix S20G este un SSD NVMe 1.3 pe slot M.2, cu dimensiune 2280 și, pentru a-și atinge vitezele maxime, utilizează PCI Express Gen 3 în regim X4 (4 lane-uri). Evident, îl poți utiliza și pe un slot X2 și nu vei pierde extrem de mult din performanță, având în vedere vitezele maxime care nu depășesc cu mult lățimea de bandă oferită de un slot X2.

Conform producătorului, vitezele maxime ale acestui SSD sunt de 2500MB/s pentru citire și 1800MB/s pentru scriere. Vitezele maxime sunt obținute în load-uri secvențiale, precum scrierea sau citirea de fișiere de fișiere mari.

TBW-ul pentru modelul de 500GB este de 300 TB, acesta fiind de 600 TB în cazul modelului de 1 TB. TBW-ul reprezintă numărul garantat de Terrabyți pe care îi poți scrie pe acest SSD fără a întâmpina probleme de scriere sau citire.

SSD-ul are și SLC Caching (o metodă de a îmbunătăți vitezele pentru cipuri 3D NAND), Host Memory Buffer, tehnologie de error correction LDPC și suport pentru criptare AES pe 256 de biți.

XPG Spectrix S20G 500GB (M.2): Design

În mod normal design-ul unui SSD M.2 este simplu, aș zice chiar plictisitor. De obicei e vorba doar de o plăcuță electronică cu niște cipuri, și un sticker cu codul produsului.

Ei bine, SSD-ul XPG Spectrix S20G surprinde plăcut printr-un design care-l scoate în evidență. Asta pentru că deasupra plăcuței se află un element destul de gros cu rol de ajutor în disiparea căldurii. Acest element are un design foarte bine realizat, aspectul său fiind unul care te duce instantaneu cu gândul la gaming.

 

Exteriorul acestui heatsink este confecționat dintr-un plastic în două culori, cu o combinație de argintiu cu alb translucid. În spatele porțiunilor albe (ce împreună formează un X) se află o serie de LED-uri RGB adresabile, ce pot fi controlate din aplicația de la ADATA. Astfel, când ai calculatorul pornit, SSD-ul este un element RGB care poate să-ți îmbunătățească în mod considerabil aspectul interior al calculatorului. Iar LED-urile sunt foarte, foarte puternice.

Tot pe heatsink se mai află și logo-ul XPG, amplasat cu bun gust într-un colț, acesta nefiind iluminat.

XPG Spectrix S20G 500GB (M.2): Teste

Am rulat 3 teste de viteză, la distanță de 5 minute unul de celălalt: AS-SSD, Atto Disk Benchmark și CrystalDiskMark.

AS-SSD:

ATTO:

CrystalDiskMark:

Așa cum era de așteptat, rezultatele au fost similare specificațiilor oferite în data sheet-ul oficial de la ADATA, iar faptul că doar viteza maximă de citire secvențială trece de limita teoretică de 1970 MB/s a unei conexiuni PCI Express X2 face acest SSD ideal pentru a fi folosit și pe sloturi M.2 de tip PCI Express X2, unde pierderea a maximum 500-600 MB/s din viteza maximă de citire secvențială nu se va simți absolut deloc în utilizarea reală a SSD-ului, care este rareori secvențială.

XPG Spectrix S20G 500GB (M.2): Concluzii

XPG Spectrix S20G este un SSD care impresioniează prin aspect și livrează exact ceea ce promite. În plus, garanția acestui produs este de 5 ani, ceea ce înseamnă că este o investiție relativ sigură pe termen lung.

Pe de altă parte, acest SSD nu este neapărat alegerea corectă pentru toată lumea. În aceeași gamă de preț există modele cu viteze și valori TBW ceva mai mari, însă fără iluminare RGB și heatsink. Așadar, dacă nu ești interesat de iluminarea spectaculoasă sau de heatsink (unele plăci de bază au deja unul inclus), atunci avantajele acestui produs nu valorează foarte mult pentru tine și poți la fel de bine să alegi orice alt model cu specificații superioare.

Același lucru se aplică și în cazul în care slotul M.2 de pe placa ta de bază se află în spatele plăci video, caz în care lumina RGB nu prea se va vedea (însă heatsink-ul ar putea fi de ajutor).

Dar dacă ești conștient de faptul că vitezele unui SSD din această gamă de preț (~330 lei) nu vor fi extraordinar de diferite în uzul real, dacă apreciezi design-ul futurist și reușit și dacă nu vei scrie mai mult de, să zicem, 50-60 GB/zi pe el, XPG Spectrix S20G 500GB este o alegere perfectă.

Galerie foto completă:

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.